De mai bine de o luna, pe planeta Marte au loc furtuni de nisip extrem de puternice, care pun in pericol, mai mult ca niciodata, activitatea robotilor NASA Opportunity si Spirit. Acestia functioneaza cu energie solara si, dupa cum a explicat expertul Alan Stern, din cauza prafului foarte fin, lumina Soarelui nu mai ajunge la panourile solare care asigura reincarcarea bateriilor celor doi roboti. Proiectati initial pentru un "sejur" de numai sase luni pe Planeta Rosie, aparatele rezista de mai bine de trei ani, transmitand date importante despre conditiile geologice si climatologice de la fata locului.
Cel mai afectat de intemperiile martiene este Opportunity, care "evolueaza" pe marginea craterului Victoria, o imensa depresiune geologica. Pana in prezent, robotii nu s-au confruntat cu asemenea furtuni puternice, astfel ca, pentru a-i proteja, NASA le-a redus activitatea la minim. "I-am programat sa se «trezeasca» dimineata, sa configureze cativa parametri necesari pentru intreaga zi si sa «adoarma» la loc", a declarat John Callas, seful Laboratorului NASA de la Pasadena, California