IT & C

RomTelecom lanseaza servicii de televiziune prin satelit in 2007

Reprezentanti RomTelecom au confirmat, marti, pentru NewsIn faptul ca operatorul dominant de telefonie fixa pregateste lansarea unui nou serviciu, de televiziune prin satelit. "Estimam ca vom putea oferi clientilor nostri acest serviciu la inceputul anului 2007, la o calitate exceptionala si la preturi competitive", au adaugat reprezentantii companiei. Lansarea noului serviciu se inscrie in strategia companiei de extindere a portofoliului de produse si servicii non-voce, care include deja servicii de acces la Internet de banda larga prin tehnologia ADSL (ClickNet Express), gazduire si protectie de date (Cyber Host) si servicii de retele private de date (VPN). Aceasta diversificare a ofertei de produse si servicii, au comentat reprezentantii RomTelecom, este o tendinta pentru companiile de telefonie fixa din intreaga lume, care sunt nevoite sa compenseze pierderea veniturilor cauzata de restrangerea pietei de profil. "Piata serviciilor de comunicatii electronice se transforma, iar evolutia tehnologica ne permite sa oferim servicii integrate (telefonie, internet, TV)", au declarat sursele citate. Sunt cunoscute si planurile companiei sa se extinda pe segmentul de televiziune prin cablu, folosind reteaua de acces la Internet prin ADSL, desi aceste planuri nu se vor materializa decat peste doi ani, conform previziunilor oficialilor companiei, cand reteaua de internet de banda va fi suficient de dezvoltata din punct de vedere tehnologic. RomTelecom a raportat o pierdere neta de 4,1 milioane de euro in al doilea trimestru al anului, in comparatie cu venituri nete de 46,8 milioane de euro in perioada similara a anului trecut. Pierderea a fost datorata in primul rand scaderii veniturilor si cresterii cheltuielilor operationale. In acelasi timp, RomTelecom nu a reusit sa rezolve tendinta generala de scadere a traficului de voce si numarul de linii fixe prin plati lunare mai ridicate pentru inchirieri de linii. In ultimii trei ani, fostul monopol de stat, detinut acum in proportie de 54% de grupul elen OTE, a facut investitii in modernizarea retelei, in digitalizarea completa a Capitalei si in imbunatatirea sistemului de facturare, care sa permita lansarea unor produse noi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele