IT & C

Robotii emotivi

In ultimul timp robotica pare sa fi ajuns la o concluzie destul de ciudata: nu inteligenta umana – in aspectul ei mecanic – este greu de imitat, ci modul absolut uimitor si personal in care inteligenta umana este comunicata prin emotii.

De altfel, tocmai imitarea emotiilor, care constituie poate ca partea cea mai complexa a comunicarii, se dovedeste o piedica aproape insurmontabila in dezvoltarea unor roboti tot mai… umani.

Astfel, problema care se prezinta roboticii este aceea de a intelege emotivitatea umana, aspect considerat de pozitivismul stiintific abia o reminiscenta animalica, si este ceea ce incearca proiectul European ‘Humaine’.

Ceea ce singularizeaza acest proiect este abordarea, intrucat reuneste nu numai specialisti in IT sau ingineri profesionisti, poate medici, ci o serie intreaga de cercetatori in stiinte sociale, psihologie si chiar filosofie.

Se incearca, astfel, o abordare interdisciplinara care sa reuneasca intr-un efort comun stiintele tari si cele soft pentru a pune la punct programe si chiar roboti care sa reuneasca latura hard a inteligentei cu cea soft a emotivitatii.

Daca in ultimul timp progresele in ceea ce priveste capacitatile de procesare a datelor si de combinare a lor au fost uimitoare, nu acelasi lucru se poate spune despe dezvoltarile in tehnologiile de interfata, care sa ofere oamenilor senzatia ca stau de vorba cu cineva si nu cu ceva.

In acest sens, profesorul Roddy Cowie, coordonatorul proiectului finantat de UE, spune ca problema provine din faptul ca toata lumea a incercat pana acum sa faca totul dintr-o data fara ca cineva sa aiba instrumentele cu care sa o faca.

In principiu, au fost adunati ingineri si programatori care sa puna la punct sisteme performante si programe ingenioase pentru diferiti roboti, fara o intelegere cel putin sumara a emotivitatii umane.

Astfel, proiectul Humaine a pus un inceput nou si a adunat echipe de specialisti in filosofie, psihologie si animatie pe computer. Inainte de toate era necesara o prealabiala decodificare a modului in care oamenii isi exprima stari precum plictisul, mania, ironia, care implica nu numai latura explicit vorbita, ci un set infinit de complex de gesturi, mimica, tinuta etc.

In acest sens, proiectul se dovedeste a fi extrem de complex, initiatorii lui fiind constienti ca unele rezultate importante nu vor aparea decat peste 20-30 de ani, dar unele rezultate au aparut deja:

“Am dezvoltat sisteme de recunoastere emotionala folosind modalitati multiple. Si am identificat diferitele tipuri de semnale pe care un agent trebuie sa le ofere – in mod normal reprezentarea unei persoane pe un ecran – pentru a reactiona din punct de vedere emotional intr-un mod convingator”, spune Cowie.

Astfel, au fost folosite ecrane in muzee din Scotia si Israel, pentru a testa reactiile vizitatorilor la progresele facute in inteligenta emotionala aplicata masinilor, iar intr-un muzeu din Germania a fost folosit un avatar, pe nume Max, care sa intretina copii.

Daca proiectul va reusi sau nu, o va arata viitorul, cu toate ca filosofii din echipa de cercetatori cred ca o identificare perfecta intre masina si om nu este posibila si nici dezirabila, dar ceea ce-l singularizeaza neindoielnic este constientizarea faptului ca robotica trebuie sa tina cont de faptul ca o buna parte din personalitatea umana este contrasemnata de emotivitate .

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele