IT & C

NVIDIA introduce SLI cu 8800M GTX pe notebook-uri

NVIDIA a anuntat ca va introduce tehnologia SLI pe notebook -uri si nu cu orice accelerator, ci cu cele mai puternice unitati mobile de procesare grafica , GeForce 8800M GTX. Tehnologia SLI permite ca cele doua GPU-uri sa lucreze in tandem intr-un singur notebook (sau PC), oferind un plus semnificativ de performanta 3D. GeForce 8800M GTX este o variatiune optimizata pentru consum redus de energie a puternicului procesor grafic G92, in acest caz tactata la 500 MHz. Dotarea include 512 MB memorie de tip GDDR3 la 1600 MHz si 96 unitati de procesare grafica (stream processors). Ca oricare GPU din acesta clasa si 8800M suporta tehnologia PureVideo HD, tehnologie ce preia 100 % din decodarea video H.264 de pe procesor, permitandu-i acestuia sa indeplineasca alte sarcini, reducand astfel consumul de energie si prelungind durata de viata a bateriei. Compania americana a anuntat ca tehnologia SLI si cele doua acceleratoare GeForce 8800M GTX vor fi disponibile in curand pe piata, la unii dintre cei mai importanti producatori de notebook-uri din Europa: Cybersystem, Nexoc si Cizmo (Germania), Multirama (Grecia), XXODD (Olanda) si Rock (Marea Britanie). Vanzarile de notebook-uri au inregistrat cresteri spectaculoase in 2007, asa ca, odata cu introducerea SLI-ului pentru notebook-uri NVIDIA se aliniaza la tendintele actuale ale pietei. SLI-ul cu doua GeForce 8800M GTX-uri va deveni favoritul segmentului de nisa al pietei de notebook-uri pentru gaming, datorita performantelor de top, dar si datorita pretului, care, cu siguranta, va fi destul de piperat. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele