IT & C

Nu si-a verificat contul din cauza vocii de femeie

Dupa primele incercari nereusite de a se bucura de facilitatile oferite de banca prin telefon, Graham O'Brien a crezut pur si simplu ca nu are noroc. Nu a trecut insa mult pana sa inteleaga ca din cauza vocii sale mult prea subtiri este confundat cu o femeie si este respins. Membrii call center -ului au crezut initial ca este vorba despre o femeie care incearca sa obtina detalii despre contul unui barbat, asa ca au refuzat din start sa acorde ajutor. Pentru ca nu si-a tratat corespunzator clientul, banca in cauza ar putea fi data in judecata sub acuzatia de discriminare sexuala, a aflat Daily Mail. Desi i-au fost cerute scuze pentru confuzia facuta, barbatul a dezvaluit ca se gandeste serios la a rezolva problema in instanta. „A fost incredibil”, a marturisit Graham. „Simt ca am fost umilit . Este vorba despre felul in care mi-au vorbit si despre umilinta traita”, a continuat barbatul homosexual. Problemele au inceput in iulie, cand Graham a sunat sa verifice daca salariul sau a intrat in cont. A raspuns corect la intrebarea cheie, dar femeia cu care discuta a pretins ca sistemul a cazut si ca nu il poate ajuta. La cea de-a doua incercare i s-a spus ca ar fi mai bine daca ar vizita o reprezentanta a bancii. Cand a facut acest lucru a aflat ca „un client suspect”, probabil o femeie, a incercat sa acceseze contul sau asa ca acesta a fost suspendat. Adevarul a iesit la iveala cand barbatul s-a hotarat sa faca o plangere oficiala. „Partea ridicola este ca fiecare client trebuie sa raspunda la anumite intrebari legate de propria persoana, ca o masura de prevenire a incercarilor de frauda. Am raspuns corect de fiecare data, dar tot nu au inteles ca eu sunt Graham O’Brien. Doar pentru ca un barbat are o voce mai subtire inseamna ca este femeie? Au pus o eticheta pe cineva putin diferit de restul lumii. Te face sa te simti foarte rau”, s-a plans victima. „Doar pentru ca are o voce subtire, de ce nu au putut sa accepte ca este cine spunea ca este?”, a declarat partenerul de viata al lui Graham, Julian Achilli. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele