IT & C

Noi descoperiri despre interactiunea dintre Homo sapiens si neanderthalieni

Un craniu care dateaza de acum 40.000 de ani gasit in Pestera cu Oase din sud-vestul Romaniei are atit trasaturile omului modern, cit si ale celui din Neanderthal si ar putea demonstra ca acestia ar fi putut interactiona, inainte ca ultimul sa dispara, potrivit Reuters. Daca descoperirile vor fi confirmate, craniul va reprezenta cea mai veche descoperire a ramasitelor unui om modern gasite in Europa. Craniul, probabil al unui adolescent, are multe din trasaturile unui om modern, dar este si un pic mai indesat decit cei mai multi dintre acestia si are molarii superiori foarte mari, trasatura asociata mai mult celor din Neanderthal. Studiul despre descoperire, publicat de revista “Proceedings of the National Academy of Sciences”, vine in contextul unei dezbaterii legate de doua ipoteze: Homo sapiens , omul modern, si-a omorit pur si simplu “verii” din Neanderthal sau ei au interactionat mai intii. Probe DNA selectionate din oasele neandethalienilor sugerasera, pina acum, ca nu au existat mixtiuni sau ca, oricum, acestia nu au avut nicio contributie la DNA-ul omului modern. Cu toate acestea, profesorul Erik Trinkaus de la Washington University din St. Louis spune ca a mai gasit in trecut ramasite despre care sustine ca au atit trasaturile lui Homo Sapiens, cit si cele ale neanderthalienilor. Erik Trinkaus si colegii sai au realizat de curind datari cu carbon radioactiv asupra fosilelor descoperite la Pestera Muierii de la Baia de Fier, judetul Gorj , in 1952, de Constantin Nicolaescu-Plopsor si analizate antropologic de Dardu Nicolaescu-Plopsor. Descoperirile au fost datate cu carbon radioactiv pentru prima data in 2001. Rezultatele au aratat ca fosilele sunt vechi de peste 30.000 de ani si prezinta atit trasaturi de humanoizi moderni (Homo sapiens) cit si de neanderthalienii (Homo Neanderthalesis). Foarte putine ramasite mai vechi de 28.000 de ani ale humanoizilor moderni au fost gasite in Europa Potrivit datelor furnizate de fosilele descoperite pina in prezent, neandertalienii apar in Europa acum 400.000 de ani. La virful existentei lor, erau vinatori scunzi si indesati, dar puternici, care domanau un teritoriu vast, ce se intindea de la Britania si Iberia , in vest, pina la Israel, in sud, si Uzebekistan, in est. Humanoizii moderni sunt considerati a fi patruns in Europa in urma cu aproximativ 40.000 de ani. In perioada de 10.000 de ani care a urmat, neanderthalienii disparusera in mare parte de pe continent. Acum 24.000 de ani, ultimii supravietuitori au disparut din refugiul din Peninsula Iberica. In vreme ce multi cercetatori cred ca neanderthalienii au disparut pur si simplu – din cauza schimbarilor climatice sau din cauza competitiei cu humanoizii moderni – citiva specialisti cred ca acestia s-au incrucisat cu noii veniti si au contribuit la tezaurul genetic al omului modern.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele