IT & C

Nas electronic de trei milioane USD

Un "cybernas" de trei milioane USD este construit de cercetatorii australieni cu scopul de a face din el cel mai precis nas artificial. Dupa cartografierea genomului unui tip de nematozi (familie de viermi prezenti in toate culturile agricole de pe Terra), australienii vor sa reproduca toate cele 500 de proteine pe care le foloseste mica creatura pentru a recunoaste mii de componente chimice. Scopul principal este ca nasul electronic sa devina un "connaisseur" care sa ajute industria vinului din Australia, ce a ajuns in ultimele decenii un concurent de temut pentru tarile cu traditie seculara din emisfera nordica. Dispozitivul ar trebui sa miroasa viile, sa afle din timp daca strugurii sufera de ceva si astfel sa indice in cel fel trebuie ajustat procesul de crestere. Calitatea strugurilor si savoarea vinului pot fi intuite prin miros , dar producatorii nu isi pot exersa ascutimea mirosului decat cand strugurii sunt aproape de coacere, iar interventiile umane pentru a le imbunatati calitatea sunt limitate. Asta se intampla pentru ca omul nu are decat 300 de receptori de miros. Cele 500 de proteine folosite de nematod sunt cu un pas inainte, desi departe de "cybernasul" ideal, care ar trebui sa imite cel putin calitatile unui sobolan , ce are 900 de receptori de miros.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele