IT & C

Legile NASA pentru Marte

Agenţia Spaţială Americană a elaborat un set de reguli despre situaţii extreme, “pe viaţă şi pe moarte”, pentru expediţiile sale cu oameni spre Marte, se arată într-un document intern al NASA. Ce trebuie făcut cand unul din membrii echipajului moare , avand în vedere că drumul spre Marte durează în medie trei ani? Cine va decide să deconecteze un astronaut bolnav de la sistemele artificiale de menţinere a vieţii? Este permis sexul la bordul astronavelor care îi vor conduce pe oameni pe suprafeţele altor lumi din sistemul solar şi, ulterior, din galaxie? Sunt întrebări pe care le abordează un document intern al NASA, citat de CNN. “După cum vă imaginaţi, nu sunt lucruri prea comode pentru o discuţie. Încercăm să dezvoltăm un cadru etic pentru a le asigura comandanţilor şi directorilor de misiune modalităţile prin care să ia aceste decizii dificile , dacă vor avea loc în viitor”, a declarat Richard Williams, şeful departamentului pentru sănătate al Agenţiei Spaţiale americane. Iar aceasta în contextul în care NASA plănuieşte primul zbor cu oameni pe planeta roşie în jurul anului 2037. (continuarea in Jurnalul National )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele