"Filiera ruseasca". E suficient sa auda aceste doua vorbe, ca depresia le si da tarcoale jucatorilor de pe piata legala de muzica si film. Comertul ilicit, generator nu doar de angoase, ci si de pierderi masive in bani, continua sa marcheze teritoriul romanesc in proportie covarsitoare. Nu mai discutam despre 95%, asa cum se intampla cu cativa ani in urma, dar suntem departe de ceea ce se petrece in lumea civilizata.
Nu doar traficantii in carne si oase determina mersul lucrurilor, ci si unii mai "discreti", fara chip si fara nici un fel de identitate. "Operatorii" de internet. Piratarea produselor audio-video este, deja, o practica raspandita la nivel global.
Cele mai noi melodii ale formatiilor celebre incep sa circule pe internet inainte ca albumele pe care sunt incluse sa fie lansate pe piata, in forma lor fizica. Titani precum irlandezii de la U2 ajung sa faca apel la consumatorii de internet sa nu incurajeze raspandirea neautorizata a produselor muzicale. Producatorii, artistii si ceilalti truditori in bransa elaboreaza strategii de contracarare a pirateriei, recurg la diverse tertipuri pentru a-si tine planurile secrete, schimba titlurile pieselor, ale albumelor, modifica data lansarilor, revin asupra comunicatelor de presa, lanseaza "anunturi-capcana", doar-doar i-or incurca pe prestatorii de munci ilegale.
Asa li se intampla unora. Celor mai multi, probabil. Revoltati de tupeul fantastic si lipsa acuta de etica a pungasilor electronici, initiaza adevarate cruciade impotriva lor, punand la bataie inclusiv finantele proprii pentru ca traficul sa fie limitat. Altii, in schimb, se arata incantati de viteza cu care se misca toate in spatiul virtual. Cum, ceva vreme, Quentin Tarantino isi exprima entuziasmul fata de promptitudinea cu care "Kill Bill. Vol 2" fusese piratat in China. "Intr-o tara comunista, mai bine sa fiu vazut, decat sa nu ma stie lumea", tragea regizorul o concluzie oarecum logica. Mai mult decat atat, faimosul cineast a recunoscut in cadru oficial (culmea, la o conferinta anti-piraterie) ca el insusi se face vinovat de practici nu tocmai ortodoxe in ceea ce priveste filmele.
Mai exista o categorie de artisti care au mai degraba de castigat decat de pierdut de pe urma internetului. Intr-o prima faza, cel putin. Tineri muzicieni, fara posibilitati financiare iesite din comun, fara sprijin din partea cuiva care face deja parte din sistem, oameni aflati la inceput de drum, care nu poseda prea multe mijloace pentru a se lansa. Si-atunci, in loc sa contacteze toti impresarii inca in viata, in loc sa bata la usile tuturor caselor de productie inventate vreodata, inregistreaza frumusel o piesa-doua si le imprastie pe internet. Pun o camera de filmat in garajul in care repeta si rezolva si problema celui dintai videoclip. YouTube sau alte site-uri specializate pe traficul de muzica devin mijloacele de promovare cele mai eficiente.
Un exemplu in acest sens este trupa Arctic Monkeys, unul dintre numele cele mai apreciate, din tagma nou-venitilor din aria indie rock. Spre deosebire de majoritatea contemporanilor lor, care au mizat pe marketingul companiilor specializate, Arctic Monkeys au obtinut succesul cu ajutorul casetelor demo realizate de fani si punand la dispozitia doritorilor, online, fisiere audio. Admiratorii au ajuns astfel sa fredoneze hituri care nu fusesera niciodata editate pe disc.
Nimeni nu-si pune la inceput problema incasarii de drepturi de autor, novicii vor doar sa auda cineva de ei. Dupa ani, in cazul in care vor ingrosa randurile starurilor, vor avea suficient timp sa se scandalizeze cu privire la nemernicii care profita de pe urma inspiratiei lor.
https://acasa.ro
165
60
