IT & C

HP prezintă rezultatele primului trimestru financiar al anului 2007

HP a anunţat rezultatele financiare înregistrate în primul trimestru financiar al anului 2007, încheiat pe 31 ianuarie. Venitul net din acest trimestru a fost de 25,1 mld. USD , reprezentand o creştere cu 11% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut sau cu 7% în valută stabilă. "Am încheiat primul trimestru cu rezultate deosebite, cu marje financiare îmbunătăţite şi o creştere importantă a venitului în toate domeniile cheie" declară Mark Hurd, CEO şi preşedinte al HP. "Am avut o mulţime de activităţi şi oportunităţi. Sunt convins că putem continua acest ritm cu disciplină astfel încat să avem un an cu creşteri financiare majore". Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, venitul înregistrat pe continentele americane a crescut cu 6%, ajungand la 10,4 mld. USD, cel pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) a crescut cu 14%, fiind de 10,7 mld. USD, iar în Asia Pacific a crescut cu 15%, ajungand la 4,0 mld. USD. După ajustările corespunzătoare variaţiei valutare, s-a obţinut o creştere a venitului cu 6% pentru continentele americane, cu 7% pentru regiunea EMEA şi cu 12% pentru Asia Pacific. HP estimează că în al doilea trimestru al anului financiar 2007 va obţine un venit de aproximativ 24,5 mld. USD.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele