Dan Dediu, doctor in lingvistica, dar cu studii in programare si neurobiologie, crede ca in viitor genetica va influenta profund lingvistica. Este de notorietate faptul ca a face predictii despre viitorul unui domeniu stiintific reprezinta un exercitiu intelectual foarte riscant.
Mai ales atunci cand implica durate relativ mari, de ordinul deceniilor. Spre exemplu, cati si-ar fi imaginat in anii ’70 impactul pe care il au computerele asupra existentei noastre de astazi?
Iar cand vine vorba despre un domeniu care abia acum prinde forma, majoritatea predictiilor vor esua. Acest fapt, departe de a fi negativ, este mai mult decat imbucurator pentru ca subliniaza dinamismul si complexitatea demersului fascinant care este Stiinta. Un factor suplimentar este reprezentat de subiectivitatea si limitele cunoasterii celui care face aceste predictii.
In cazul particular pe care il voi discuta pe scurt, toate acestea se compun din: domeniul care studiaza interactiile foarte complexe dintre genetica si limbaj este unul foarte nou si interdisciplinar, implicand genetica si lingvistica, dar si geografie, istorie, biologie evolutionista, antropologie si un intreg arsenal de metode cantitative (modelare matematica si informatica, statistica).
Acest domeniu este pentru moment destul de heterogen si poate fi impartit in trei mari arii, primele doua fiind „clasice“, iar a treia extrem de noua, articulata de echipa formata din profesorul D. Robert Ladd si subsemnatul. Prima directie „clasica“ priveste contributia genelor (pozitiva, dar si negativa) la capacitatea noastra de a invata si de a folosi limbajul.
Astfel, este evident ca unii oameni au un „talent“ extraordinar, spre exemplu, de a invata limbi straine sau de a folosi un vocabular foarte extins si rafinat. In extrema opusa, exista persoane care au dificultati de exprimare in pofida unei inteligente normale sau peste medie.
Studiile din domeniul Geneticii Comportamentale a Limbajului sugereaza ca diferentele genetice dintre oameni au un impact puternic asupra abilitatilor si dizabilitatilor lor. Dar nu este vorba despre o viziune simplista de tipul „gene versus mediu“, ci de o interactie complexa intre gene si mediu.
Pentru urmatoarele decenii, acest domeniu va oferi, cu o mare probabilitate , o intelegere mai aprofundata a mecanismelor prin care diferentele genetice intre oameni produc diferente in abilitatile lor lingvistice. Practic, asta va insemna tratamente mai eficiente pentru cei cu probleme, dar si programe mai bune de perfectionare pentru cei fara probleme, cum ar fi invatarea limbilor straine.
A doua directie „clasica“ este reprezentata de studiul istoriei populatiilor umane, prin analiza paralela a genelor lor si a limbilor pe care le vorbesc. Spre exemplu, aceste studii pot contribui la elucidarea istoriei complexe a romanilor si a limbii romane, dar probabil raspunsul nu va fi unul simplu, ci va implica, la fel ca pentru orice alta populatie de pe fata Pamantului, o serie de amestecuri si diferentieri locale, reflectand astfel istoria limbii noastre.
Probabil ca acest raspuns nu va fi pe placul unora, dar, din fericire, intotdeauna realitatea e mai complexa si, in ultima instanta, mai frumoasa decat o vor afirmatiile simpliste. A treia directie priveste modul in care genele pe care le avem pot influenta limba pe care o vorbim.
Desigur, nu este vorba despre teorii de genul „trebuie sa fii chinez (adica sa ai gene de chinez) ca sa poti vorbi chineza“, in mod evident gresite: este clar stabilit de lingvistica moderna ca orice copil normal poate invata ca limba materna orice limba vorbita de o populatie umana, iar exemplele abunda. Este vorba despre tendinte foarte subtile, influentate genetic, care fac anumite populatii sa „prefere“ anumite structuri lingvistice, tendinte care se pot manifesta doar prin transmiterea imperfecta a limbii din generatie in generatie.
Modele matematice si informatice sugereaza ca aceste consideratii sunt plauzibile, iar un studiu concret a fost publicat recent de echipa noastra. In anii ce urmeaza cred ca aceasta teorie va fi aprofundata atat pe plan experimental, cat si teoretic si va juca un rol important in intelegerea functionarii creierului uman si a bazelor biologice ale culturii.
In concluzie, cred ca cele mai importante directii de progres vor fi reprezentate de identificarea unui set de gene care influenteaza limbajul, atat la nivel individual, cat si de populatie.
Principalele metode care vor permite acest lucru vor fi in continuare cele specifice geneticii si lingvisticii, la care se vor adauga, intr-o masura din ce in ce mai mare, modelarile matematice si informatice, dar si metode statistice adaptate din geografie, ecologie si epidemiologie. Consecintele asupra vietii noastre vor fi profunde, si nu doar de ordin medical si de optimizare a activitatii, ci si filozofic, ca mod de a privi lumea, pe noi insine si istoria al carei produs suntem.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
