IT & C

Cum iubesc oamenii de stiinta

Desi majoritatea oamenilor nu reusesc sa descrie dragostea nici macar in cuvinte, cercetatorii incearca sa o incadreze cu perseverenta in formule stiintifice. Calcule de simetrie a fetei, raporturi milimetrice intre talie si solduri pentru a fi o mama cu copii sanatosi , dragostea citita in zone precise din creier. Psihologii, chimistii, neurologii si antropologii din intreaga lume au propriile definitii si teorii de laborator cu care verifica nivelul compatibilitatii si in ce proportii isi daruiesc partenerii dragostea. Primul criteriu de selectie de care tin cont persoanele care isi cauta partenerul ideal este simetria, chiar daca nu realizeaza asta la nivel constient. Simetria, in special cea a fetei, indica faptul ca un individ este sanatos si fertil, crede biologul evolutionist Randy Thornhill de la Universitatea New Mexico. „Daca iti alegi un partener simetric pentru reproducere, copilul rezultat va avea sanse sporite de a fi simetric la rindul sau“, declara el pentru „Live Science“. In experimentele sale, Thornhill a rugat o serie de barbati si femei sa indice cele mai atragatoare persoane de sex opus dintr-o serie de fotografii. Indivizii cu cele mai simetrice trasaturi faciale au iesit cistigatori. La fel de importanta este si forma corpului . Barbatii analizeaza cu atentie soldurile si sinii femeilor, indicatori ai capacitatii acestora de a naste si de a creste copii sanatosi, pe cind ele sint interesate de latimea in umeri a masculilor, care ofera indicii privind capacitatea lor de a asigura hrana familiei si de a tine pericolele departe. De asemenea, un piept paros si o barba generoasa, chiar daca azi nu mai sint percepute neaparat drept atragatoare, indica o cantitate mare de testosteron in corpul barbatilor, hormon care determina forta fizica si fertilitatea. O voce groasa indica si ea un organism in care colcaie acest hormon, spune o cercetare amintita de „Times“. 0,7 este raportul ideal intre dimensiunea taliei si cea a soldurilor pentru a suci mintile barbatilor, face un calcul psihologul Devendra Singh de la Universitatea Texas. Cifra a fost avansata de americanca dupa ce a analizat corpurile de clepsidra ale modelelor „Playboy“ si ale concurentelor la Miss America. Cind calapodul fizic pare ideal, in jocul selectiei intra un factor in plus: privirea. O persoana este mai atrasa din punct de vedere sexual de ochii care o privesc direct decit de unii care se eschiveaza, arata un studiu publicat in „Proceedings of the Royal Society B“. Cind cei la care te uiti te gasesc si atractiv/a, atunci sigur mai au o bila alba, confirma pentru „The Independent“ unul dintre realizatorii cercetarii, psihologul Ben Jones de la Universitatea Aberdeen: „Oamenii ii evalueaza constant pe cei din jur pentru a gasi semne de simpatie. Totul face parte din nevoia unei persoane de a-si axa energiile limitate inspre potentialii parteneri care sint cu adevarat interesati de ea. N-ar fi eficient, de exemplu, sa irosesc timp si efort incercind sa cuceresc top-modele, merita mai mult sa ma orientez spre femeile care imi zimbesc pe strada“. Simtul olfactiv intra in jocul erotic dupa ce testul privirii a fost trecut. Mirosurile le spun ambelor sexe care sint partenerii potriviti. Printre genele care controleaza sistemul imunitar se numara cele ale complexului major de histocompatibilitate (CMH), responsabile cu respingerea tesuturilor. O femeie care concepe un copil cu un barbat al carui CMH este asemanator cu al ei are sanse mari de a respinge sarcina. Femeile evita aceasta situatie mirosind partenerii potriviti, dupa cum au demonstrat acum ceva timp cercetatorii de la Universitatea din Berna. Elvetienii au cerut unui grup de femei sa miroasa o serie de tricouri purtate ale unor barbati si sa le aleaga pe cele care li se pareau ca miroseau cel mai bine. De fiecare data le-au ales pe cele apartinind barbatilor cu un CMH diferit. De cealalta parte, barbatii identifica in perspiratia partenerelor indicii privind ciclul menstrual al femeilor, fiind atrasi cel mai puternic de mirosul pe care il imprastie acestea aflate in perioada ovulatiei, cea mai fertila a intregului ciclu. Astfel, dansatoarele exotice care se afla in aceasta perioada primesc bacsis dublu fata de cele care inregistreaza etape nefertile ale ciclului, arata un studiu al Universitatii New Mexico, publicat in „Psychology Today“. Atingerile si apoi primul sarut sint etape in care se administreaza femeilor doza de afrodiziac , mai arata oamenii de stiinta. Desi testosteronul este prezent in cantitati mai mari la barbati, el poate fi intilnit la ambele sexe si este esential pentru generarea starilor de excitatie. Saliva unui barbat prezinta urme de testosteron, astfel ca e posibil ca saruturile prelungite sa stirneasca chimic pofta unei femei. Iubirea odata instalata poate fi verificata la fel de stiintific. Creierii proaspetilor indragostiti supusi unei rezonante magnetice arata ca sentimentul iubirii este procesat in trei zone cerebrale. Prima zona este responsabila cu eliberarea de dopamina, un neurotransmitator cu rol important in perceptia placerii. A doua regiune, aflata sub cortexul frontal, primeste fluxul de dopamina, care determina scaderea nivelului de serotonina, un simptom caracteristic sindromului obsesiv-compulsiv (OCD). Inamoratii au tulburari similare celor care sufera de OCD, aceasta este concluzia la care a ajuns un psihiatru de la Universitatea din Pisa. Ultima oprire a semnalelor iubirii este in nucleele caudate, locul din creier in care sint stocate unele activitati motorii care nu se uita niciodata, precum mersul pe bicicleta. Permanenta aceasta aplicata iubirii este motivul pentru care scinteia initiala a pasiunii se transforma cu repeziciune intr-un angajament de durata. Creierul are cite o zona specializata pentru fiecare activitate. Gindirea matematica, vorbirea si scrierea sint legate de emisfera stinga, in timp ce imaginatia si intuitia stau in partea dreapta a creierului. In ciuda acestei specializari, fiecare activitate umana foloseste ambele emisfere. In secolul XIX , chirurgul si anatomistul francez Pierre Paul Broca (1824-1880) a inceput sa cerceteze zonele cerebrale si specializarile lor. Iubirea a luat locul unei simple pasiuni acum citeva milioane de ani, in momentul in care femeile au inceput sa simta nevoia de ajutor pentru a-si proteja copiii, explica evolutia antropologul Helen Fisher de la Universitatea Rutgers din New Jersey. Natura inabusa dupa o vreme flacara amorului pentru a-i face pe parinti sa-si indrepte intreaga energie catre copiii pe care ii cresc. Nivelarea pasiunii si instaurarea rutinei sint lucruri normale din care au de cistigat micutii care capteaza toata atentia asupra lor. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro Trimite o felicitare animata de Ziua Indragostitilor

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele