IT & C

Celulele stem si etica medicala

Cercetatorii americani au anuntat ca au descoperit o noua metoda de a obtine celule stem fara a distruge embrionul din care provin. Oamenii de stiinta au reusit sa extraga o singura celula dintr-un embrion recuperat dintr-o clinica de fertilizare in vitro . Pana acum celulele stem din embrionii umani nu au fost folosite pentru transplant pentru ca embrionul din care proveneau era distrus la recoltare. Descoperirea este foarte importanta, pentru ca ar putea pune capat polemicilor cu privire la etica medicala. Nu de aceeasi parare au fost si unii critici, precum Richard Doerflinger, bioetician, la o Conferinta a Episcopilor Catolici ce s-a tinut in Statele Unite, care a declarat ca “Se pare ca au facut ceva progrese in reducerea potentialului direct distructiv al procedurii. Cu toate acestea, a spune ca procedura e sigura constituie o pretentie hazardata, pentru ca in vreme ce majoritatea embrionilor folositi pentru a crea coloniile de celule stem au supravietuit, cativa nu au facut-o.” Conducatorul echipei de cercetare care lucreaza pentru compania Alameda (sustinatoarea proiectului inca din 2006, cand Casa Alba nu a aprobat procedurile de extragere a celulelor stem din embrioni pentru ca acestia erau distrusi), Robert Lanza, si-a exprimat speranta ca, in cazul in care “Casa Alba aproba aceasta noua metodologie , cercetarile ar putea efectiv sa dubleze sau sa tripleze numarul de celule stem in cateva luni”, ceea ce "ar reduce semnificativ numarul de oameni care mor din cauza ca acest tip de cercetari sunt tinute in loc”. Miza cercetarilor in acest sens este ca celulele stem din embrionul uman se pot dezvolta in orice fel de tesut, astfel incat oamenii de stiinta cred ca pot crea colonii de celule care sa se dezvolte in adevarate organe care sa le inlocuiasca pe cele bolnave. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele