Simplul fapt ca starile emotionale, gandurile ‘nemateriale’ pot afecta profund biologia umana, dar si ca o neoranduire biologica poate avea efecte tot atat de profunde asupra mintii, reface firul misterului uniunii mintii cu materia observat inca din antichitate.
Pentru Aristotel omul era o fiinta duala, compusa din suflet si trup, iar modul uniunii celor doua substante diferite constituia pentru el un mister. Cu mici modificari, pana in epoca moderna aceasta conceptie inca subszista pentru a fi puternic combatuta de materialismul modern care in fond afirma ca starile mentale sunt expresii ale formelor pe care le ia materia in trupul nostru.
Cu toate acestea, de multe ori afirmarea materialismului ca principiu de baza de la care se pleaca in cercetarea clinica moderna nu pare sa aiba cei mai buni sorti de izbanda, dar o cercetare factuala dezbracata de astfel de principii pare sa dea cele mai interesante rezultate in care dihotomia minte/trup este suspendata prin observarea relatiilor incredibil de complexe dintre cele doua realitati, fara a fi insa si anihilata.
Este si cazul cercetarilor intreprinse in cadrul departamentelor de stiinte psihiatrice si medicina psihologica de la Universitatea ‘La Sapienza’ din Roma, dupa cum informeaza cotidianul italian La Stampa.
Astfel, potrivit neurologilor si psihiatrilor italieni, interactiunile emotionale dintre oameni, o persuasiune verbala transmisa prin vocea calma a psihiatrului si chiar intelesul unor ganduri care pot declansa emotii puternice au un efect la nivelul biologiei omului .
Cu ajutorul noilor tehnologii de vizualizare a proceselor neuronale, cercetatorii pot sa ‘vada’ tot mai bine modificarile biologice pe care miscarile gandurilor le pot provoca pe harta neuronala a creierului si, plecand de la simplul fapt ca anumite ganduri provoaca
anumite modele neuronale in creier, cercetarea medicala contemporana dar si industria jocurilor pe calculator incearca sa decodifice – cu ajutorul unor softuri performante – aceste structuri neuronale pentru a se ajunge la miscarea obiectelor cu gandul.
Pentru directorul departamentului din cadrul universitatii italiene, Massimo Biondi, “Exista tot mai multe evidente care ar putea sugera ca exista un principiu organizator comun al diverselor terapii, farmacologice si psihoterapeutice, si o matrice finala comuna a lor, chiar daca activate dupa metode diferite”.
Pentru un neuropsihiatru mai radical precum Boris Cyrulnik, de la Universitatea Toulon -Var, Franta, unele conditii afective si culturale pot modifica receptivitatea organismului, facandu-l capabil sa faca fata si sa depaseasca situatii foarte grele:
“Cel care a reusit sa-si domine propriile emotii cu ajutorul unui psihoterapeut sau al unui medicament, a invatat sa-si domine propria durere, putin cate putin, cuvant dupa cuvant, afect dupa afect, molecula dupa molecula, ceea ce a diminuat nivelului cortizonului evitand atrofia celulelor hipocampice”.
Obisnuiti sa ne reprezentam biologic fenomenele mentale in termeni de neuroni, sinapse si molecule, poate sa apara drept un paradox ceea ce afirma un cercetator precum profesorul Biondi: “cea mai ‘biologica’ terapie la nivelul fin neuronal, al plasticitatii moleculare si a remodelarii circuitelor si retelelor neuronale, nu este de fapt cea farmacologica, ci psihoterapia”.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro
