Financiar

Romania are printre cele mai mici datorii publice din UE

Cu mai putin de 13 miliarde de euro datorie publica , statul roman are inca potential pentru imprumuturile externe. Statul roman inregistreaza angajamente de 13% din PIB, in timp ce Italia a depasit pragul de 100%.

Imprumuturile acumulate de institutiile statului roman, insumand 52 miliarde de lei, ne plaseaza in topul tarilor cu cele mai mici datorii publice din Uniunea Europeana. Biroul European de Statistica – Eurostat – estimeaza ca Romania a avut, in 2007, o datorie publica de numai 13% din PIB, fiind surclasata din acest punct de vedere de Estonia, Luxemburg si Letonia.

Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a anuntat, pentru 2007, o datorie publica de 20,5% din PIB, la o valoare de aproximativ 80 miliarde de lei. Diferenta dintre cifra anuntata de Finante si cea anuntata de Eurostat se explica prin metodologia de calcul diferita folosita de statistica europeana.

„Metodologia folosita de Eurostat (ESA95) exclude din suma datoriei publice imprumuturile garantate de stat, ceea ce face ca datele oferite de statistica europeana sa fie mai mici decat cele interne", a declarat agentiilor de presa Dorin Mantescu , seful directiei generale de analiza macroeconomica din MEF.

La sfarsitul lui 2007, potrivit Eurostat, cele mai mici rate ale datoriei publice guvernamentale s-au inregistrat in Estonia (3,4% din PIB-ul acestei tari), Luxemburg (6,8%), Letonia (9,7%) si Romania (13%). La polul opus se afla state precum Italia, care a inregistrat cea mai mare datorie publica din UE, de 104%, Grecia, cu o rata a datoriei de 94,5%, si Belgia, cu 84,9%. Ungaria a inregistrat o datorie publica de 66%, Germania - 65%, Franta - 64,2%, Portugalia - 63,6%, iar Malta - 62,6%.

Datoria publica guverna­mentala a crescut, anul trecut, cu 24,2%, comparativ cu 2006, potrivit MEF. Din aceasta, datoria publica interna s-a cifrat la 41,079 miliarde de lei, cu o pondere de 10,5% din PIB, iar cea externa s-a ridicat la putin peste 9,5 miliarde de euro, reprezentand 8,8% din PIB. Datoria publica si deficitul bugetar sunt doua criterii fundamentale, din punctul de vedere al finantelor publice, prevazute in Tratatul de la Maastricht.

Suntem pe locul sase la deficitul bugetar

Romania se afla pe pozitia a sasea in UE in functie de marimea deficitului bugetar – decalajul dintre cheltuieli si incasarile bugetare - inregistrat in 2007, de 2,5% din PIB. Cheltuielile bugetare au reprezentat 36,9% din produsul intern brut al Romaniei, in timp ce incasarile au fost de 34,4% din PIB, rezultand astfel un deficit de 2,5%. In 2006, conform metodologiei aplicate de Biroul european de Statistica, deficitul bugetar al Romaniei fusese de 2,2% din PIB.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea