Financiar

Randamentele pensiilor, reduse de comisioanele de la bursa

Radu Vasilescu considera ca nici macar managerii de resurse umane din companii nu sunt informati si nu stiu sa faca diferenta intre Pilonul II si III. Radu Vasilescu, directorul general al ING Fond de Pensii, spune ca diferenta intre plasamentele in instrumente cu venit fix si cele din piata de capital poate influenta castigul participantilor cu 30%. Ocuparea pozitiei de lider - la concurenta cu Allianz-Tiriac si Aviva - pe pensiile obligatorii, dar si pe cele facultative, obtinerea unor randamente bune pentru clientii lor si lobby pentru rectificarea unor neajunsuri ale legii pensiilor ar fi prioritatile companiei ING Pensii. Reprezentantii ING Fond de Pensii considera ca au castigat batalia comisioanelor. Directorul general al companiei, Radu Vasilescu, sustine ca pentru unul din fondurile facultative, ING Clasic, percep cel mai scazut comision de administrare a activelor din piata, de 1,24%, iar pentru ING Optim, acesta este de 1,36%. Mai mult, pentru ING Optim, societatea a pregatit o garantie mai puternica decat cea pentru fondurile de pensii obligatorii, garantand participantilor sumele depuse, mai putin comisioanele de administrare. De asemenea, pentru a face diferenta fata de competitori, compania s-a angajat sa suporte toate cheltuielile aferente depozitarii si auditarii si nu va incasa comisionul de gestiune a activelor pana cand, in fond, nu se vor strange sapte milioane de lei (echivalentul a doua miloane de euro) pentru fiecare fond. Cheltuieli de administrare foarte mari "Pe pilonul II sunt foarte multe cheltuieli de administrare, mai multe decat practica internationala", spune Vasilescu. Costurile se vor reflecta in randamentele fondurilor si vor avea un impact negativ pentru participanti. "Spre exemplu, cheltuielile de tranzactionare platite unui broker si la cumpararea de actiuni, dar si la vanzarea lor, este de 0,7% din valoarea actiunii. Pe de alta parte, comisionul pe care il percep administratorii este de 0,6% pe an", explica managerul ING. Asta poate insemna ca, daca legea nu se schimba, administratorii de fonduri de pensii ar trebui sa pastreze doi ani o actiune sau sa nu investeasca deloc in piata de capital. "Vom investi doar in instrumente cu venit fix, ceea ce nu va asigura niste randamente stralucitoare pentru participanti", precizeaza Vasilescu. Diferenta poate conduce la obtinerea unui castig cu 30% mai mic decat in cazul investitiilor preponderent in piata de capital. Referitor la faptul ca legea interzice administratorilor sa garanteze randamentele, desi majoritatea potentialilor participanti intreaba, inca inainte de a semna o adeziune, cat o sa castige la pensie, acesta precizeaza ca: "Pe de o parte este corect sa nu promiti un anumit profit participantilor, dar incercam sa convingem Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private sa agreeze un model de calcul – o simulare – pentru toti administratorii, astfel incat fiecare client sa stie, orientativ, cat poate primi", subliniaza Vasilescu. Intarzierea campaniei dezavantajeaza participantiii "Campania de informare trebuia inceputa cu cateva luni in urma. Practic, la 17 septembrie incepe si aderarea pe pilonul II, dar si informarea, ceea ce va crea in mintea oamenilor o mare confuzie", adauga managerul ING Pensii. Din cunostintele si cercetarile companiei, nici macar managerii de resurse umane din companii nu sunt informati si nu stiu sa faca diferenta intre pilonul II si III, ceea ce face si mai grea munca administratorilor de pensii si a agentilor de marketing. ING pregateste circa 40.000 de agenti de marketing pentru pilonul II si 2.000 pentru pilonul III, colaborand in paralel si cu firme de brokeraj. Numarul participantilor estimati a intra in sistemul de pensii obligatoriu este, conform ING, de 3,5 milioane de persoane, fara a lua in calcul pe cei care nu sunt in baza de date a Casei Nationale de Pensii, pentru ca nu platesc contributii sociale , dar care s-ar putea sa vrea o pensie privata. Experienta, criteriul de alegere al fondului de pensii O alta greseala semnalata de ING in actualul sistem este aceea a interzicerii participarii la pensiile private obligatorii a celor care implinesc 45 de ani in 2007, ceea ce inseamna o alta limitare pentru administratori. Singurul criteriu de alegere al unui administrator de pensii va fi experienta pe piata internationala, spune Vasilescu. "Trebuie luat in calcul faptul ca o serie de administratori se acrediteaza doar pentru a strange contributii si apoi sa vanda fondul", mai explica managerul ING. "Tinand cont de nivelul comisioanelor care se pot percepe, sunt prea multi administratori de fonduri de pensii private. Pe termen lung cred ca vor ramane doar cinci-sase administratori", conchide Vasilescu. Scurt CV Radu Vasilescu: Directorul general al ING Fond de Pensii are 42 de ani, este nascut in Ramnicu-Valcea si lucreaza pentru aceasta companie din 2006. A ocupat diverse functii de conducere la BRD Sogelease, Alpha Bank Romania, Aviva si Citybank. A absolvit ca sef de promotie Universitatea Politehnica Bucuresti " – sectia mecanica – si este inginer mecanic specializat in Computer Aided Design (CAD). Are doi copii. Compania in cifre: ING Asigurari de Viata este o companie olandeza care detine in Romania o cota de piata de peste 20% si vrea sa ajunga principalul jucator pe piata pensiilor. Linia de asigurari si pensii din Europa Centrala si de Est a adus in 2006, 3% din totalul profitului brut, fata de 23% - intreaga linie de asigurari din Europa sau 20% -asigurarile de pe piata americana. In Europa Centrala si de Est, compania are operatiuni in Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Romania, Bulgaria si Rusia. Grupul ING cuprinde banci, asigurari de viata si administrare de active si are o capitalizare de piata de circa 70 miliarde de euro, fiind pe locul opt in Europa printre institutiile financiare si pe locul 15 in lume. Cheltuielile de tranzactionare platite unui broker si la cumpararea de actiuni, dar si la vanzarea lor, este de 0,7% din valoarea actiunii. Pe de alta parte, comisionul pe care il percep administratorii este de 0,6% pe an.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea