Financiar

# oportunitati dezvoltare # Maison & Objet Paris 2019 #dezvoltare #oportunitati

Maison & Objet Paris 2019 - Oportunitati de dezvoltare pentru companiile romanesti producatoare de mobilier si decoratiuni interioare

MAISON & OBJET, unul dintre cele mai importante evenimente internationale dedicate sectorului de decoratiuni, design si lifestyle s-a desfasurat la Paris, Centrul Expozitional Villepinte, in perioada 6-10 septembrie 2019.

La acest targ renumit au participat si 13 brand-uri de mobilier din Romania care si-au expus produsele in cadrul standului Romanian Furniture sub sloganul ”Style, Comfort, Durability”: Ardudana, by DURIEUX, CARO Interiors (PR-LIVING Belgium), ENTOURAGE Furniture, Fascinatia Sticlei, Forester Tiberiu Marius (URBAN WOODS), Freymob Design, ITA PRODUCTION, LEMN PROD EX COM (XO Interiors), MOBEX, Rebras - Furniture and Woodworks, SOPHIA (Sophia Romania), Szel-Mob. Firmele din Romania au avut ocazia sa-si expuna colectiile de mobila sau obiecte decorative pe un spatiu de 456 mp.

Editia din septembrie a targului a inregistrat o usoara crestere a numarului de participanti, avand 2.762 de expozanti si 76.862 de vizitatori (+ 0,5%). Aceste statistici in contextul unui climat economic nesigur este unul incurajator si aduce un omagiu strategiei adoptate de targ pe parcursul ultimului an: cea a organizarii ofertei in doua hub-uri separate, „Maison” si „Objet”, in scopul unui eveniment mai clar si mai intuitiv.

Capacitatea MAISON & OBJET de a atrage un numar impresionant de persoane, atat expozanti cat si vizitatori, se datoreaza abilitatii sale exceptionale de a cerceta si de a prezenta tendintele viitoare ale sectorului, alaturi de abilitatea de a genera afaceri promitatoare. Astfel, prezenta brand-urilor romanesti in cadrul acestui eveniment este precum un atestat care certifica produsele si colectiile expuse ca fiind promotoarele tendintelor ce vor urma in acest domeniu. Efectele evenimentului nu au intarziat sa apara pentru cele 13 brand-uri participante, acestea reusind sa incheie parteneriate strategice pentru dezvoltarea business-ului si sa-si mareasca baza de contacte in vederea extinderii afacerilor in strainatate.

Pentru editia din septembrie a MAISON & OBJET a fost aleasa tema “WORK!”. In aceasta directie, brand-urile romanesti participante au expus colectii de mobilier pentru camere de zi, dormitoare sau spatii de lucru, mese, scaune, mobilier tapitat cu material textil sau piele naturala, canapele, piese de design, accesorii, sau decoratiuni din sticla realizate manual. O mare parte dintre produsele de mobilier propuse de brand-urile romanesti au fost realizate din lemn masiv sau lemn masiv in combinatie cu alte materiale. Toate colectiile si produsele prezentate de brand-urile din Romania au fost remarcate si apreciate in mod deosebit de catre expertii din domeniu prezenti la targ.

De cativa ani, liniile dintre zonele de munca si cele de agrement s-au estompat, obligand producatorii de mobila sa adopte noi coduri pentru decorul casei si sa dezvolte game care sa satisfaca o cerere de mobilitate, sociabilitate, confort, personalizare si flexibilitate tot mai crescuta. In acest sens, brand-urile romanesti au dat dovada de creativitate si intelegerea noului curent prezentand produse si colectii competitive la nivel international.

Reprezentatii firmelor romanesti au profitat din plin de anvergura evenimentului si au organizat inca din prima zi a targului intalniri de lucru cu asociatii de profil, firme de distributie din Franta, spatiul U.E. si cu oameni de afaceri din afara spatiului comunitar.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, in parteneriat public-privat cu Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania (APMR), au facut posibila participarea companiilor romanesti la Maison & Objet Paris 2019. Mai multe detalii pe https://romania-maisonobjet.ro/.

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea