Financiar

#bursa #forex #tranzactionare #bani

Forex si tranzactionarile la bursa – metode de a face bani pentru omul obisnuit?

Este tranzactionarea pe o piata o modalitate pentru omul obisnuit de a obtine bani sau a-si rotunji venitul? Precizez ca activitatea de tranzactionare si economia nu sunt stiinte exacte, deci nu pot oferi decat experienta mea de 5 ani ca participant la piata.

Insa, inainte sa raspund la intrebare vreau sa amintesc cateva adevaruri pe care trebuie obligatoriu sa le luam in calcul:

  • Pe termen scurt pietele financiare sunt un joc in suma nula. Adica pe termen scurt tranzactionarea nu genereaza bani sau beneficii economice. Este exact ca la pariuri sau la loto: Daca eu castig o suma de bani, aceeasi suma de bani este pierduta de alticeva undeva in piata in care tranzactionez.
  • Orice profesie necesita timp pentru a putea fi practicata: de exemplu un doctor nu va intra in sala de operatie dupa 2 zile de pregatire (asta daca vrea ca pacientul sa aiba sanse de supravituire) sau un inginer constructor nu va putea realiza o structura de rezistenta durabila dupa ce a citit un tutorial de 10 minute

Deci … poate un om obisnuit sa castige din Bursa sau Forex ?

In mod cer DA, insa in niciun caz fara munca, fara incercari esuate si in niciun caz nu va ajunge milionar plecand de la 100 lei.

Din experienta mea personala, dureaza 1-2 ani de munca si cercetare pana cand ajungi sa intelegi pietele, sa intelegi cum si de ce si inca 1-2 ani pana cand reusesti sa descoperi o strategie care functioneaza si in care ai incredere. Ganditi-va ca intrati intr-o lume foarte competitiva, unde pierderea unuia este castigul altuia si ca va veti “bate” cu profesionisti ai acestui domeniu. Este ca si cum mi-as imagina ca pot intra in ring cu Bute si sa-l bat fara sa am niciun pic de antrenament.

Pietele financiare sunt un mediu fascinant care poate oferi fie o cariera, fie castiguri, insa, ca in orice domeniu, acestea trebuie sa se bazeze pe experienta, cunostinte si munca. Aici nu exista scurtaturi. Exista o zicala universal valabila: “La bursa cei cu experienta pleaca cu bani, iar cei cu bani pleaca cu experienta”.
 

Ce inseamna insa Bursa si ce inseamna Forex si care sunt diferentele ?
 

Bursa este piata de actiuni. Actiunile sunt “bucatele” din companii (firme) care se vand sau se cumpara. Numele complet este Bursa de Valori si reprezinta piata unde se vand sau se cumpara companii.

Cum economia oricarei tari este alcatuita din totalitatea companiilor din acea tara, practic bursa este o reprezentare in miniatura a acelei companii. In miniatura pentru ca nu toate companiile dintr-o tara sunt la bursa. Insa cum cateva sute de oameni din toate colturile tarii pot reprezenta populatia Romaniei la fel companiile de la bursa pot reprezenta economia Romaniei (valabil pentru orice tara).

Piata Forex este piata unde se vand sau se cumpara valute. Banii insa nu sunt ceva material, ci sunt doar un mijloc de plata. Practic, pe piata Forex vindem sau cumparam Dolari, Euro, Lei, Yeni, Forinti, etc..

Diferenta fundamentala dintre Bursa si piata Forex este ca Bursa este reprezentarea a ceva real (companiile au sedii, cladiri, terenuri, masini, etc) pe cand Forex este reprezentarea unei conventii sociale (banii sunt o conventie sociala... mai au vreo valoare alta decat numismatica banii din epoca comunista?).

Economia globala are insa o tendinta intrinseca de crestere. Omenirea se dezvolta, creste, iar, cum bursa este intr-un fel reprezentarea economiei, si bursa are o tendinta intrinseca de crestere.

media creserii bursei din SUA este de la 1900 pana in prezent de aproximativ 1.6% pe an. Daca luam in calcul toate beneficiile de care avem cand detinem actiuni (dividende) media cresterii economiei Americii ar fi de 5% pe an (aproximativ). Aceasta crestere nu este speculativa, ci reprezinta chiar dezvoltarea din ultimul secol al Americii. Sa ne imaginam ca am fi cumparat actiuni Ford in anul 1900. Astazi Ford este un gigant international iar actiunile cumparate in 1900 astazi ar valora o avere.

Aceasta tendinta intriseca de crestere este ceea ce diferentiaza fundamental Bursa de Actiuni de piata Forex, ultima fiind in esenta strict o piata de speculatii unde nu se creeaza efectiv valoare.

Exista doua tipuri de participanti la pietele financiare:

  • Speculatori si investitori.
  • Speculatorii sunt cei care tranzactioneaza pe termen scurt si vor doar sa castige din diferenta de pret.
  • Investitorii sunt cei care au un orizont de timp indelungat si care beneficiaza in principal de castigul din cresterea intrinseca a economiei.

Cateva date statistice:

  • Din totalul jucatorilor la bursa in SUA, cei mai avantajati pe termen lung au fost investitorii. De ce?
  • Pentru ca 80-90% din speculatori pierd. De ce?
  • Pentru ca intra in piata crezand ca sunt mai buni ca restul si ajung sa “doneze” banii lor celor 10-20% din speculatori care castiga.

 

Afla mai multe despre Forex si piata de capital cu Radu Ciofu , analist financiar.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea