Financiar

#risc #bani #datorii #rate #plati #datorii romani #portet datornici # firma de colectare a creantelor

Datoriile, un lucru banal pentru romani

In ultimii ani, romanii, mai ales cei tineri, si-au schimbat mentalitatea vizavi de datorii, considerandu-le din ce in ce mai des ca pe un lucru normal in viata lor. Cu toate acestea, doar 36% dintre romani sunt de parere ca “cine nu risca nu castiga”, in timp ce aproape doua treimi considera ca este bine “sa nu te intinzi mai mult decat ti-e plapuma”, arata rezultatele unui studiu recent desfasurat la comanda Kruk  Romania, companie de top in industria locala de management al creantelor.

“La nivel declarativ, romanii au un apetit redus pentru risc si acest lucru este confirmat si de faptul ca aproape 80% dintre cei chestionati ar prefera «o prajitura azi, decat doua maine». De asemenea, aproape doua treimi dintre ei declara ca «nu e bine ca Anul Nou sa te prinda cu datorii, pentru ca iti merge prost tot restul anului», demonstrand astfel ca societatea romaneasca a pastrat si in istoria recenta pronuntata cultura a rusinii”, arata antropologul Vintila Mihailescu, profesor universitar, seful Catedrei de Sociologie a Facultatii de Stiinte Politice, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.

Cu toate acestea, tinerii cred ca «in societatea moderna, plina de evenimente neprevazute, sa ai datorii reprezinta un fapt banal, la ordinea zilei. Cel putin aceasta este concluzia sondajului online “Cum iti gestionezi datoriile”, derulat in perioada 29 aprilie – 7 mai 2013, pe un esantion de 7.106 respondenti de peste 18 ani, si a unui Focus Grup, care a inclus 20 de persoane, cu varste intre 20 si 50 de ani.

Portretul datornicilor romani

Conform statisticilor din portofoliul Kruk Romania, varsta medie a persoanelor cu datoriia fost, in 2012, 43 ani.

Valoarea medie a unei creante aferente persoanelor cu datorii cu varste cuprinse intre 18 si 40 de ani este de 2.474 lei, iar cea a persoanelor cu varste peste 60 de ani este de 841 lei. Valorile medii cele mai mari sunt cele ale persoanelor cu datorii cu varste intre 40 si 60 de ani, de 2.727 lei.

In privinta regiunii,anul trecut, ponderea cea mai mare a creantelor acceptate spre colectare din portofoliul Kruk Romania a fost generata de Muntenia, aproximativ 41% din total, urmata de Transilvania, 30%. Dobrogea inregistreaza cel mai mic procent: aproximativ 6%.

Datele mai arata ca debitorii barbati (60%) au mai multe datorii active cu valori mai mari decat cele ale femeilor.

Cum reactioneaza romanii cand au datorii

Rezultatele studiului recent prezentat mai arata ca primirea unei somatii de plata a starnit in majoritatea persoanelor cu datorii sentimente de jena si rusine (57%), in timp ce 27% dintre acestea s-au declarat enervate de astfel de notificari, iar 12% au ramas indiferente intr-o asemenea situatie.

Pusi in situatia concreta de “datornici”, majoritatea celor intervievati se conformeaza si platesc cat pot de repede – peste 53%. De asemenea, aproape 57% dintre respondenti considera ca o firma de colectare a creantelor este, in primul rand, indreptatita sa negocieze cu persoana cu datorii o esalonare a platilor in rate.

Cei mai multi – peste trei sferturi dintre cei intervievati – si-ar dori sa plateasca in rate, in cazul in care ar avea datorii.

 

Sursa foto: askmen.com

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.