Financiar

# deschidere cafenea #afaceri #cafenea

Ce trebuie sa stii daca vrei sa-ti deschizi o cafenea

In lumea afacerilor mici, deschiderea unei cafenele reprezinta o solutie ideala pentru cei care intentioneaza sa se lanseze in lumea antreprenoriatului. Si, cum foarte multi oameni au nevoie de o cafea aromata inca de la primele ore ale diminetii pentru a face fata cu brio sarcinilor de peste zi, putem spune ca este vorba de o afacere reusita. Daca iubesti cafeaua si esti destul de exigent cand vine vorba de prepararea acesteia ai posibilitatea de a le servi si altor pasionati ca tine „cea mai buna licoare aromata din oras”. Insa, cu toate ca primul criteriu dupa care oamenii isi aleg cafeneaua este bineinteles, calitatea si gustul bauturii preferate, acest lucru nu-i de ajuns ca sa-ti asigure succesul. Iata ce trebuie sa stii daca vrei sa ai propriul tau local in care sa le faci oamenilor ziua mai frumoasa:

 

Trebuie sa concepi un plan de afaceri

Fie ca vorbim de marile metropole, fie ca ne raportam la micile orase de provincie, peste tot gasim diverse cafenele care ne imbie cu binecunoscuta aroma a licorii magice care a devenit sinonima cu energia zilnica. Totusi, indiferent de dimensiunea lor, toate aceste localuri reprezinta un business si, la fel ca orice alt tip de societate, investitia intr-o cafenea solicita realizarea unui plan de afaceri. Potrivit statisticilor, piata cafenelelor a inregistrat o crestere semnificativa in ultimii ani, dar la noi in tara raportul inca este de o cafenea la 2.000 de locuitori. Asta inseamna ca dezvoltarea unei afaceri in acest domeniu este mai mult decat oportuna, dar trebuie sa pui la punct cateva detalii.

Alcatuiesti un plan de afaceri complex in care sa mentionezi obiectivele pe termen lung, cheltuielile necesare pentru deschiderea si sustinerea cafenelei sau modalitatile de promovare a acesteia.

Gaseste o locatie intr-o zona cu trafic intens

Viitoarea ta cafenea nu trebuie amplasata neaparat in centrul orasului, insa nici intr-o zona unde abia trec zece persoane in fiecare zi. Orienteaza-te catre o locatie ce poate determina profitabilitatea afacerii in timp, intens circulata sau unde exista deja multe alte business-uri care iti pot asigura clienti. Ia in calcul faptul ca amplasarea cafenelei te va obliga sa-ti aliniezi produsele si serviciile la strategia de brand. Spre exemplu, daca optezi pentru un local in zona centrala unde chiriile sunt semnificative, va trebui sa vinzi cafeaua la suprapret ca sa te poti sustine financiar.

Ia in considerare partea birocratica

Pentru a deschide o cafenea vei avea nevoie de o forma de organizare juridica. Daca ai deja o firma sau urmeaza sa o infiintezi, aceasta trebuie sa fie autorizata pentru clasa CAEN 5630. In plus, daca intentionezi sa comercializezi si alte tipuri de produse in cafenea, trebuie sa te asiguri ca treci in actul constitutiv si alte clase CAEN necesare activitatii tale. Pe langa asta, ai nevoie si de mai multe autorizatii fara de care localul tau nu poate functiona, de pilda autorizatie sanitar-veterinara, de mediu, pentru prevenirea si stingerea incendiilor, avize de la autoritatea locala, contract pentru servicii de salubritate, etc.

Este esential sa creezi un design adecvat

Trebuie sa le oferi clientilor tai o experienta unica, o atmosfera placuta care sa-i determine sa revina. Tematica si designul cafenelei joaca un rol esential in afacerea ta, iar daca mizezi pe confortul si starea de bine a clientilor trebuie sa amenajezi spatiul in consecinta. Incearca sa concepi o poveste, sa-ti construiesti brandul apeland la obiecte decorative care sa scoata in evidenta pasiunea pentru cafea, dar si o locatie impecabila si atent decorata.

Ai nevoie de echipamente profesionale

Fara indoiala, trebuie sa alegi sortimente de cafea autentice si un mod de preparare care sa nu dea gres. Iar pentru asta vei avea nevoie de echipamente profesionale, cu care sa poti preapra rapid o bautura delicioasa, care sa-ti macine cafeaua pe loc sau sa-ti permita sa ajustezi intensitatea aromei pentru a obine o licoare perfecta.

Promoveaza cafeneaua inainte de deschidere

Ai nevoie de o expunere suficienta a afacerii, de un logo, un nume, o identitate a localului. In acest articol poti descoperi mai multe despre strategiile online, mai ales ca trebuie sa incepi sa-ti promovezi business-ul chiar cu cateva luni de zile inainte de a deschide localul. Daca le vei trezi oamenilor interesul cu privire la meniu sau surprizele pe care le pregatesti, vei vedea ca o sa ia parte de clienti chiar din ziua deschiderii.

Simti deja mirosul de cafea proaspat prajita? Un astfel de business te poate ajuta sa combini cu succes antreprenoriatul cu pasiunea pentru cafea, asa ca nu mai sta pe ganduri si pune-ti la punct toate detaliile necesare pentru deschiderea unei cafenele!

Sursa foto: https://piqsels.com/

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din financiar

Top

Cauta-ti perechea