Cariera

#bani #salariu #lege #legea unica a salarizarii #companii #angajati

Regiile si companiile nationale cu capital majoritar de stat nu se supun legii unice a salarizarii

Angajatii din regii si companii nationale cu capital majoritar de stat nu vor intra sub incidenta legii unice de salarizare. Aceasta este decizia ministerului Muncii, anuntata de secretarul de stat din Ministerul Muncii Valentin Mocanu , care a precizat faptul ca respectivele companii sunt societati care functioneaza in zona comerciala si au activitati ce tin de economia de piata, iar salariile se negociaza prin contracte colective de munca.

Pe lista acestor companii se afla 11 institutii de stat pentru care Guvernul va decide ulterior modul in care se va face salarizarea. “Companiile de stat cu capital majoritar de stat si regiile nu au fost luate in calcul in discutiile pe legea salarizarii , pentru ca ele functioneaza in zona comerciala, salarizarea se face prin negociere colectiva, dupa normele europene si ale Organizatiei Internationale a Muncii si trebuie gasite solutii juridice in acest caz”, a declarat Valentin Mocanu, citat de Business Standard.

Printre institutiile propuse ca exceptii de la salarizarea unica se numara opt companii publice finantate integral din venituri proprii, la care se adauga Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, cele trei fiind autoritati administrative autonome finantate, de asemenea, integral din venituri proprii.

Declaratiile secretarului de stat din ministerul Muncii vin dupa ce, saptamana trecuta, premierul Emil Boc respingea lista de institutii pentru care viitoarea lege a salarizarii unice urma sa nu se aplice pe motiv ca toate institutiile care iau bani de la stat pentru plata angajatilor, se vor supune acestei legi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea