Cariera

#criterii #discriminare #criza

Persoanele cu dizabilitati si homosexualii, discriminati la angajare

Persoanele in varsta, cele infectate cu HIV si cele de alte origini etnice au probleme de angajare in Romania. Aceasta este concluzia ultimului Eurobarometru realizat de Comisia Europeana, care arata ca la nivel european, managerii refuza sa angajeze oameni bazandu-se pe aspectul fizic, orientare sexuala si religie.

In tara noastra managerii au probleme in a acorda sanse egale pentru candidatii apartinand unor minoritati etnice, atunci cand ii selectioneaza pentru un interviu sau pentru angajare.

Ultimul sondaj de opinie initiat de catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) a aratat faptul ca varsta, originea etnica, dizabilitatea sau infectarea cu HIV sunt principalii factori care duc la discriminare la serviciu sau in procesul de secletie pentru un job in Romania.

Insa cei discriminati pot lupta pentru drepturile lor, adresandu-se organismului statului care promoveaza egalitatea, respectiv CNCD, pentru a cere de la specialisti sfaturi si ajutor.

Eurobarometrul Comisie Europene a mai aratat faptul ca la nivel european, 63% dintre manageri considera ca aspectul fizic, tinuta si modul de prezentare sunt primele criterii care ar putea sa dezavantajeze un candidat la un interviu. Mai mult, 22 la suta dintre acestia considera ca pe un dezavantaj important la angajare persoanele care sunt de alta orientare sexuala, in aceasta categorie intrand, deopotriva, homosexualii, transexualii si lesbienele, dupa cum noteaza Gardianul.

In plus, datorita crizei economice, Comisia Europeana estimeaza ca economia Uniunii se va contracta cu aproape doi la suta in 2009, ceea ce inseamna ca se vor pierde 3,5 milioane de locuri de munca. Ingrijorarea organismelor europene in legatura cu egalitatea in munca se leaga de faptul ca, in aceasta situatie, cei care vor avea cel mai mult de pierdut din cauza crizei vor fi cei care sunt discriminati.

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cariera

Top

Cauta-ti perechea