IT & C

Zbor la clasa întai alături de un cadavru

Compania aeriană British Airways s-a văzut nevoită să îşi ceară scuze faţă de pasagerii săi de la clasa business a unei curse Londra-New Delhi, care au călătorit în compania unei doamne în varstă care decedase la trei ore după decolare, informează luni Daily Mirror. Femeia călătorea la clasa economic , iar după deces, personalul de bord a transportat-o la clasa întai, unde era un loc liber, i-au pus centura de siguranţă şi au sprijinit-o cu perne. Pe locul de alături a fost instalată fiica bătranei moarte. Un om de afaceri aşezat langă moartă a declarat pentru Daily Mirror că nu a fost informat că vecina sa murise în timpul cursei. El a povestit că atunci cand s-a ridicat pentru a merge la toaletă, i-a spus unei însoţitoare de zbor că doamna bătrană de langă el "nu arată prea bine". "Am chemat un doctor dar a fost prea tarziu, a murit", i s-a răspuns. "Cadavrul era legat de scaun, dar din cauza turbulenţelor aluneca mereu spre podea. A fost oribil", a povestit omul de afaceri, citat de Reuters. Un purtător de cuvant al British Airways citat de AFP a anunţat că pasagerilor li s-au cerut scuze, dar a apreciat că echipajul a optat "pentru soluţia cel mai puţin neplăcută". Potrivit The Guardian, în jur de zece persoane pe an mor în timpul zborurilor British Airways. Compania a acţionat la fel cand un călător american a murit în timpul unei curse de şase ore de la Londra la Boston.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea