VERITAS, ochiul care vede intunericul

Există două ipoteze fundamentale în cosmologia modernă. Într-una se afirmă că Universul este un sistem închis în patru dimensiuni , respectiv trei spaţiale şi una temporală, care va colapsa peste un număr foarte mare de ani. Poate zeci de miliarde. Poate sute de miliarde ... Mulţi dintre noi am auzit sintagma „ materie întunecată“. Şi, mai departe, am aflat că această materie ar putea fi responsabilă de destinul pe termen foarte lung al Universului. Cum va arăta lumea peste un milion de ani? Se poate răspunde uşor. Dar cum va arăta lumea peste o mie de miliarde de ani? Nimeni nu ştie şi nu poate face vreo predicţie. Cealaltă ipoteză susţine că Universul este un sistem care se extinde la infinit, urmand să evolueze către o stare cvasistabilă, fără evenimente, cu materie din ce în ce mai rarefiată. Oamenii de ştiinţă, dar şi filozofii au căutat un arbitru între cele două ipoteze. Lăsand deoparte Divinitatea, ale cărei intenţii oricum nu le putem cunoaşte, savanţii au descoperit că singurul arbitru care ar putea tranşa disputa dintre cele două ipoteze sau teorii este reprezentat de materie. Estimand rata de expansiune actuală a Universului, adică viteza cu care acesta se dilată, este simplu de stabilit dacă procesul este reversibil sau nu, în funcţie de masa totală a Universului. (continuarea in Atac )