IT & C

Ultima zi de avizare pentru Internet banking

Miercuri, 21 mai 2003, a fost ultima zi in care bancile care ofera deja servicii de tip Internet-banking sau home-banking trebuiau sa depuna documentatia de avizare, urmand ca in termen de 15 zile MCTI sa comunice situatia exacta a avizelor acordate, dupa evaluarea documentatiilor aflate inca in analiza. Incepand cu aceasta data procedura de avizare trebuie urmata de toate bancile care vor dori, pe viitor, sa ofere asemenea instrumente de plata.

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei a emis pe 20 mai 2003, trei noi avize pentru furnizarea instrumentelor de plata cu acces la distanta de tipul aplicatiilor Internet-banking sau home-banking. Astfel, au primit avize urmatoarele banci:




Banca Comerciala RoBank - pentru produsul "HBS" (Home-Banking System) de tip "electronic-banking", care implica instalarea de catre banca a unui software specializat pe calculatorul clientului. Avizul acordat are valabilitate un an, pana la data de 20.05.2004.

Alpha Bank Romania SA - pentru aplicatia "AlphaLine", de tip home banking, bazata pe conexiunea dial-up prin intermediul careia clientii institutionali sau individuali beneficiaza de conectare on-line de la propriile sedii la serverul bancii. Avizul este provizoriu si are valabilitate trei luni, pana la data de 20.08.2003.



BancPost - pentru produsul "eBank" ( Internet banking ) care permite persoanelor fizice sau juridice efectuarea de plati, respectiv vizualizarea tranzactiilor efectuate prin acest serviciu, sau de la ghiseele bancii, atat pentru conturile deschise la sucursala, cat si pentru conturile de card. Produsul poate fi utilizat on-line si off-line. Avizul este provizoriu si are valabilitate trei luni, pana la data de 20.08.2003.
De la inceputul anului 2003 MCTI a eliberat 10 avize pentru furnizarea instrumentelor de plata cu acces la distanta de tipul aplicatiilor Internet-banking sau home-banking, situatia la zi a acestora fiind disponibila spre consultare pe site-ul ministerului la adresa www.mcti.ro.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele