IT & C

Tranzactiile electronice pe internet se vor dubla în 2008

Numarul platilor no-cash in mediul virtual a crescut anul trecut de patru ori fata de 2006. Romanii nu mai fug de platile electronice. In primele 11 luni ale anului 2007 au fost efectuate 406.000 de plati, fata de numai 107.000 in 2006. Desi volumul tranzactiilor ramane in continuare scazut fata de media europeana, stam mai bine decat state ca Bulgaria sau Ucraina. Tot mai multi conationali prefera plata cu cardul, ca alternativa la plata in numerar . Dovada stau numarul tot mai mare al tranzactiilor efectuate cu cardul bancar si cresterea exponentiala a comertului electronic din ultima perioada. "Majorarea de aproape patru ori a tranzactiilor online se datoreaza in principal increderii mai mari pe care romanii o au in aceasta modalitate de plata , dar si promovarii serviciului de catre marile companii", sustine Carmen Sebe, director general Gecad Epayment. Tranzactii de 70 milioane de lei in 2008 Potrivit procesatorului Romcard, aproape 80% dintre plati au fost efectuate in lei, 20% in euro si doar 10% in dolari. Astfel, tranzactiile in moneda nationala au depasit 45 milioane lei, iar cele in euro au fost de trei ori mai mici. In opinia lui Marin Mitroi, director general Romcard, romanii au devenit sensibili la subiectul comertului electronic. "Ceea ce ne lipseste este o mai buna promovare. In orice caz, pentru 2008 estimam cel putin o dublare a tranzactiilor efectuate cu cardul pe internet", spune Mitroi. Acestea s-ar ridica, potrivit Gecad Epayment, la peste 70 milioane lei in 2008. Dupa primele noua luni din 2007, in tara noastra peste 10 milioane de carduri valide erau in circulatie, din care 4,8 milioane erau active. Numarul magazinelor online, in crestere In primele 11 luni ale anului trecut, o treime a platilor a fost directionata catre operatorii de telefonie mobila, in timp ce turismului (servicii de transport si cazare) i-au revenit 20%. "In 2008 numarul magazinelor online va continua sa creasca. Daca ritmul de dezvoltare a pietei se mentine, vom avea in jur de 2.000 de magazine virtuale anul viitor, fata de aproximativ 1.650 in prezent. Avem insa nevoie de cel putin 2-3 ani pana cand vom putea vorbi de o calitate sporita a serviciilor oferite", a subliniat Sebe. In perioada sarbatorilor de iarna, comertul electronic a crescut cu aproximativ 30%, potrivit reprezentantilor Gecad Epayments. Retailerii au anuntat, deja, vanzari record . De exemplu, magazinul online eMAG a anuntat, in luna decembrie, vanzari de 1,1 milioane lei intr-o singura zi: „Daca acum sase ani comertul online abia aparuse in Romania, acum oamenii s-au obisnuit cu acest mod de a face cumparaturi si ii cunosc foarte bine avantajele", spune Radu Apostolescu, director eMAG. Suntem inca in urma Europei de Vest Desi tara noastra a facut progrese remarcabile in domeniul comertului electronic, ne vor trebui ani buni pentru a-i prinde din urma pe vecinii nostri europeni. Directorul Romcard considera ca "desi suntem cu mult in urma Europei Occidentale, stam mult mai bine decat state ca Bulgaria si Ucraina". Cu toate ca rezultatele de anul trecut au fost spectaculoase, Carmen Sebe este de parere ca diferentele mari dintre tara noastra si alte state membre ale Uniunii Europene sunt cauzate, in principal, de gradul scazut de utilizare a tehnologiilor IT, in special a internetului. Un raport al InternetWorldStats din luna aprilie 2007 aprecia rata de penetrare a internetului in tara noastra la sub 24% - cea mai mica din Uniunea Europeana. O a doua cauza este legata de noutatea comertului electronic. "Publicului ii este teama de fraude, desi acestea nu reprezinta un pericol real. In plus, calitatea serviciilor oferite de unele magazine online este precara, ceea ce ii face pe romani sa ezite atunci cand platesc online cu cardul", a adaugat Sebe. Totusi rezultatele obti­nute in 2007 sunt remarcabile. "Romania se afla printre pietele considerate a avea un ritm de dezvoltare foarte rapid. Nu ne putem compara cu pietele mature din Vest, pentru ca plecam de la conditii economice diferite. In Occident, cardurile au inceput sa fie folosite cu mult timp inaintea noastra. Important este ca tara noastra a reusit sa faca pasi importanti, intr-un timp relativ scurt", apreciaza Denisa Mateescu, Manager Romania si regiunea Balcanilor, Mastercard Europe. Piata cardurilor se diversifica Piata locala a cardurilor a crescut pe toate palierele si in 2007. "Oferta de carduri s-a diversificat, iar numarul comerciantilor care accepta platile la POS este tot mai mare. In paralel, tranzactiile cu cardul s-au inmultit", precizeaza Denisa Mateescu. In ceea ce priveste produsele, reprezentantul Mastercard este de parere ca piata a evoluat catre produse superioare, din gama Premium. Au fost lansate doua carduri Platinum, unul emis de Mastercard si celalalt de catre Visa. "Asa cum se prezinta piata la ora actuala, oferta acopera segmente foarte diferite de utilizatori, fiecare cu nevoile sale specifice. Ca tendinta trebuie amintite continuarea trendului ascendent al cardurilor de credit si preferinta pentru cardurile co-branded, produse care au atasate programe de marketing consistente", subliniaza reprezentantul Mastercard. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare