IT & C

Top 10 amenintari informatice pe 2007

Troianul Peed a primit diploma pentru cea mai mare raspindire, insa Netsky.P a primit premiul pentru cel mai longeviv si daunator mass mailer al tuturor timpurilor. Pe primul loc in Top 10 pe anul 2007 s-a clasat troianul Peed (Storm Worm sau Nuwar), conform laboratoarelor companiei de securitate informatica BitDefender . Potrivit statisticilor specialistilor BitDefender, larga raspindire a acestui troian de tip bot il pozitioneaza cu peste 10% din totalul detectiilor din ultimele 12 luni, comparativ cu intreaga categorie de profil a troienilor downloader. In Topul 10 al celor mai intilnite tipuri de spam din 2007 si-a facut aparitia spamul politic, a carui crestere se asteapta a fi semnificativa in 2008, in special pe fondul alegerilor prezidentiale din SUA. In lista celor zece amenintari informatice ale anului 2007 se regasesc multi virusi care se transmit prin e-mail. Familia Netsky domina aceasta categorie, ocupind trei pozitii separate, fapt ce face ca Netsky.P sa fie, probabil, cel mai daunator si longeviv mass mailer al tuturor timpurilor. In categoria virusilor traditionali, BitDefender a identificat virusul polimorf Sality.M ca fiind cea mai periculoasa amenintare a anului. Aparut in august 2007, el a reusit sa ocupe pozitia 6 in top. Cel mai raspindit virus care infecteaza fisiere este Virtob.2, relativ inofensiv, dar care are tendinta de a infecta acelasi fisier de mai multe ori, distrugindu-l in final. Potrivit BitDefender, mesajele nesolicitate care promoveaza actiuni la bursa au aparut mai ales sub forma de e-mailuri cu fisiere atasate. Ca tipuri de atasamente, imaginile au dominat prima parte a anului, iar valuri de spam-uri audio (MP3) si PDF-uri au umplut casutele de e-mail in a doua jumatate a acestuia. Phishing -ul a avut o prezenta mondiala sub asteptari, insa a fost mult mai agresiv in Romania fata de anii precedenti. In 2007 am asistat la 30 de astfel de atacuri. Top 10 virusi si tipuri de spam In Top 10 amenintari informatice ale anului 2007, pe primul loc se afla Trojan.Peed.Gen, cu 33,94% dintre infectari, urmat de BehavesLike: Trojan.Downloader, cu 24,86%, Win32.Netsky.P@mm, cu 6,49%, Trojan.Peed.A, cu 2,13%, Win32Nyxem.E@mm, cu 2,13%, Win32.Sality.M, cu 2,06%, Win32.NetSky.D@mm, cu 2,06%, Win32.Virtob.2.Gen, cu 1,60%, Win32.Netsky.AA@mm, cu 1,48%, si de Trojan.Peed.P, cu 1,17%. Cele mai intilnite tipuri de spam pe anul 2007 sint, in ordine descrescatoare, actiunile la bursa, medicamentele, pornografia, ceasurile contrafacute , imprumuturile, phishing-ul, software-ul piratat, anunturile false de angajare, intilnirile si diplomele false. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele