IT & C

#camera foto #alfa850 #dslr #sony

Sony lanseaza modelul DSLR A850 cu senzor foto de 24,6 MP

Noua camera DSLR -A850 de la Sony ofera pasionatilor de fotografie inca o optiune creativa din zona camerelor full-frame, la un pret foarte bun.

Modelul DSLR -A850 full-frame va fi disponibil incepand cu luna septembrie 2009. Totodata, acesta dispune de acelasi senzor de 24,6 MP si de aceleasi functii precum modelul DSLR-A900, prezentat anul trecut.

Caracterisitici Sony A850

Similar cu celalalt model full-frame, modelul A850 exploreaza toate posibilitatile creative ale gamei Alfa de obiective, ce include obiective de top full-frame de la Carl Zeiss, dar si alte cinci modele de obiective G, de mare performanta. Modelul dispune de senzorul full frame de 24,6 MP efectivi, de tip CMOS Exmor.

Claritatea imaginii de inalta rezolutie capturata de senzorul full-frame este optimizata de doua niveluri de reducere a zgomotului, atat analog, cat si digital. Reducerea zgomotului este aplicata in timp ce senzorul full-frame converteste lumina in semnale electronice.

Procesarea duala Bionz a imaginii opereaza o paleta ampla de date digitale, aplicand reducerea optimizata a zgomotului in timpul procesarii imaginii, pentru rezultate fotografice foarte clare si cu zgomot minim. Aceasta combinatie intre rezolutia inalta a senzorului si tehnicile puternice de control al zgomotului asigura o calitate superioara a imaginii, chiar si cu setarile de sensibilitate ajustate la maximum de ISO 6400 (in mod ISO extins).

Compatibilitate

Camera poate fi conectata la televizorul Bravia sau la orice televizor HD (cu ajutorul unui cablu HDMI , optional) pentru o vizualizare la scara mare a fotografiilor. Calitatea imaginii de pe ecran este imbunatatita pentru o reproducere cat mai fidela pe modelele de televizoare Bravia cu functie PhotoTV HD. Redarea pe ecran a imaginilor poate fi controlata printr-o telecomanda wireless, optionala (RMT-DSLR1).

Butonul Fn comuta afisarea ecranului pe modul Quick Navi, pentru setarea confortabila. Un ecran secundar LCD, iluminat, pozitionat in partea superioara a corpului aparatului, confirma cele mai importante setari, chiar si atunci cand ecranul principal este oprit.

Asemenea tuturor camerelor DSLR de la Sony, modelul A850 beneficiaza de stabilizarea SteadyShot Inside. Acest sistem de stabilizare optica incorporat aparatului permite compensarea efectelor miscarii involuntare a camerei pentru pana la 4 trepte de expunere, pentru toate obiectivele compatibile.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele