Noii roboţi umanoizi japonezi vor şti de acum să servească ceaiul oamenilor şi să spele ceştile. Dar cel mai greu este, potrivit cercetătorilor niponi, să-i înveţe să tragă învăţăminte din prostiile pe care le fac pentru a nu mai sparge vesela . O unitate de cercetări de la Universitatea din Tokyo a prezentat ieri o nouă versiune a robotului de ajutor la domiciliu HRP-2W, capabil să se adapteze la gesturile stăpanului său pentru a crea mediul cel mai satisfăcător şi chiar să amelioreze însuşi comportamentul său.
În cursul unei experienţe care a avut loc în faţa jurnaliştilor, profesorul Tomomasa Sato a fost servit cu ceai, în timp ce stătea pe o canapea , de către un robot HRP-2W, care s-a supus gesturilor sale făcute cu degetul şi cu ochiul. El a demonstrat că roboţii vor fi de acum capabili să înţeleagă gesturile şi cuvintele umane şi să se adapteze acestora.