IT & C

Razboiul procesoarelor

In urma cu un an, lumea privea cu incantare si uimire aparitia primelor procesoare dual -core. Anuntate de ceva vreme de mediile specializate, procesoarele dual-core create de cei doi mari producatori de cipuri, Intel Corp. si AMD Inc., respectiv Advanced Micro Devices, au surprins publicul prin versatilitatea deosebita in multitasking si promit un viitor stralucit pentru acest mod de lucru. Bineinteles, acestea se anunta a fi doar o treapta intermediara intre procesoarele obisnuite si cele multi-core. Anul 2006 a fost dominat, din acest punct de vedere, de impunerea puternica a procesoarelor dual-core care, desi cu o frecventa de ceas mai lenta decat cele obisnuite, rulau cu o viteza mai mare si simultan, aplicatii pretentioase. 2007 se anunta a fi dominat in continuare de procesoarele dual-core, precum si de cele multicore, care vor aparea pana la sfarsitul anului. Aceasta tendinta este data, fireste, de cele doua nume grele de pe piata, AMD si Intel. Conform intentiilor acestora, dual-core reprezinta un punct de rascruce in lumea procesoarelor. Noua generatie, quad-core sau chiar eight-core vor fi disponibile incepand cu luna noiembrie iar din 2009 vom avea PC-uri cu procesoare sixteen-core.(continuarea in Atac )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele