IT & C

Plasmă, LCD sau televizor normal?

Dacă ne uităm la televizor sau în ziare, suntem bombardaţi cu reclame la aparate tv, fie că ele sunt "cu plasmă" sau "LCD". Preţurile despre care se vorbeşte sunt însă destul de mari, de la 3.000 de lei în sus, şi nu mulţi îşi permit să arunce astfel de sume. Televizoarele convenţionale sunt cele care folosesc tubul catodic (CRT). Ele sunt cele mai ieftine de pe piaţă şi par să fie cele mai rentabile, mai ales că într-un apartament de bloc este incomod să ne uităm la un televizor foarte mare. În plus, majoritatea televiziunilor romaneşti folosesc transmisia analogică, adică aceea în care imaginea pe care o vedem pe ecran este compusă dintr-un număr fix de puncte luminoase. Pe de altă parte, există şi televizoarele cu cristale lichide (LCD) şi cu plasmă. "Chiar dacă pot fi folosite în condiţii optime doar pe semnal digital , televizoarele cu plasmă sau LCD au avantaje majore. Astfel, principalul avantaj este îmbunătăţirea semnificativă a imaginii (procesează mai bine semnalul video)", ne-a spus Raul Filip, country manager Brown Goods. Spre deosebire de cele cu plasmă, televizoarele LCD au un contrast mai bun. Dezavantajul faţă de televizoarele CRT este că unghiurile de vizionare sunt mai mici. Pe de altă parte, televizoarele cu plasmă au avantajul unei luminozităţi mult mai bune şi al culorilor mult mai naturale. Televizoare normale Aparatele tradiţionale folosesc pentru imagine un tub catodic. Acesta emite fascicule de lumină colorată care, pe ecran, formează imaginile pe care le vedem noi. În general, găsiţi televizoare normale cu diagonalele cuprinse între 37 cm şi 108 cm, preţurile începand de la 250 de lei. Televizoare LCD Ecranele cu cristale lichide, sau LCD, au o rezoluţie mai mare decat cea a televizoarelor normale. Astfel putem avea o claritate mult mai mare a imaginii. În plus, televizoarele LCD se pot fabrica într-o gamă foarte largă de dimensiuni. Preţurile la modelele uzuale pornesc de la 950 de lei, pentru un LCD TV Myria de 37 cm. Televizoare cu plasmă Aceste televizoare folosesc o tehnologie diferită, imaginea creandu-se graţie unor descărcări electrice în gaz. Din cauza acestei tehnologii, nu se pot construi şi ecrane mici. Preţurile pentru un televizor cu plasmă încep de la 3.000 lei, pentru o plasmă Myria de 106 cm.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea