IT & C

O compoziţie artistică pune în scenă insecte şi reptile vii

O compoziţie artistică a unui francez de origine chineză va fi retrasă duminică dintr-o galerie de artă din Vancouver (vest) după ce a fost acuzată de cruzime de militanţii pentru apărarea drepturilor animalelor, relatează AFP. Intitulată 'Teatrul lumii', opera lui Huang Yong Ping reuneşte lăcuste, gandaci de bucătărie, tarantule , omizi, şoparle şi scorpioni sub un dom în formă de carapace de broască ţestoasă. Această operă reprezintă, potrivit organizatorilor, 'un microscop al conflictelor mondiale' şi îi 'incită pe oameni să reflecteze serios la dinamica puterii în societatea contemporană'. Decizia de retragere urmează unei plangeri formulate de Societatea British Columbia pentru Prevenirea Cruzimii faţă de Animale (SPCA). Militanţii pentru drepturile animalelor 'sunt preocupaţi de faptul că specii diferite trăiesc împreună în acest habitat', a afirmat Lorie Chortyk, purtător de cuvant al SPCA, care a cerut ca scorpionii şi tarantulele să fie scoase din dom, iar animalelor închise să le fie furnizate apă şi adăpost. Însă Huang a ales să 'retragă toate animalele din Teatrul lumii şi să lase structura goală, în semn de protest'. El a afirmat că detractorii săi 'au ignorat conceptul şi ideologia acestei opere de artă în numele unor pretinse 'drepturi ale animalelor' care se opun drepturilor unei opere de artă de a fi liber expusă într-un muzeu de artă'. Expoziţia a fost prezentată deja în SUA, în Minnesota (nord) şi Massachusetts (nord-est), fără a suscita critici. Însă prezentarea 'Teatrului lumii' a fost interzisă în 1994 la Centrul George Pompidou din Paris.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu: Branding - Cum sa eviti vecinii nepotriviti

Experti It

Expertul Acasa.ro, Simona Gabriela Buzatu, multimedia designer si specialist de marketing online

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: 8 functii ignorate ale smartphone-ului care iti imbunatatesc considerabil viata

Experti It

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Tendinte ale tehnologiei in 2014

Experti It


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.