IT & C

#nvidia tegra #zune hd #microsoft

Microsoft Zune HD Review

Daca pentru Romania, referirea la iPod ca etalon pentru calitatea unui MP3 player va fi valabila inca pentru mult timp, pentru pietele unde este disponibil, Microsoft Zune HD are toate sansele sa devina la randul sau punct de referinta pentru playerele multimedia portabile.  

Arma secreta care ajuta playerul in bifarea cerintelor absolut necesare pentru un dispozitiv mobil cu pretentii high-end este procesorul de imagine nVidia Tegra, o bijuterie hardware care permite playerului sa faca minuni in zona de administrare a continutului video si a vitezei de parcurgere a meniurilor.

Aspectul lui Zune HD

Zune HD cantareste numai 73 de grame, masoara 10,16 x 5,33 cm si are o silueta de numai un cm, ceea ce va surprinde pe aceia obisnuiti sa critice Microsoft la capitolul design. De data aceasta, Zune HD marcheaza puncte importante si in zona look-ului, dar nu reuseste sa-si depaseasca prin minimalism rivalul direct (iPod Touch). Eleganta lui Zune este efectul direct al materialului metalic din care este confectionata carcasa (disponibila in versiune argintie sau neagra), al siluetei de invidiat si al ecranului tactil OLED cu dimensiuni generoase, care masoara 3,3 inch si ofera o imagine absolut incredibil de clara la rezolutia de 480 x 272 pixeli, indiferent de unghiul de vizualizare.

Majoritatea comenzilor sunt transmise prin intermediul acestui ecran sensibil la atingere, iar playerul nu dispune decat de trei butoane fizice. Cel mai des folosit va fi cel pentru revenirea la meniul principal, buton plasat imediat sub ecran, singurul care intrerupe in vreun fel partea frontala a playerului. Butonul pentru pornirea / oprirea dispozitivului este amplasat pe latura superioara, in zona centrala, iar al treilea buton este pozitionat pe latura stanga si are drept scop aducerea in prim-plan a interfetei playerului muzical si deci cele mai utilizate functii ale acestuia: controlul volumului, saltul la melodia precedenta sau la cea urmatoare si functia de pauza.

Pentru blocarea ecranului, utilizatorul trebuie sa apese scurt butonul de oprire. Latura inferioara a playerului este gazda pentru portul de conectare USB prin mufa proprietara si pentru mufa audio de 3,5 mm. Castile furnizate la pachet sunt de tipul instra-auricular, fara bulb, iar calitatea sunetului este mult peste medie. Daca totusi ai o pereche de casti favorite, Zune HD nu te impiedica deloc sa le folosesti.

Audio/Video cu Zune HD

Punctul forte al playerului este usurinta cu care ruleaza clipuri video si continut Flash (aplicatii sau chiar inferfata extrem de rapida), iar pentru toate acestea, Zune HD trebuie sa-i multumeasca procesorului nVidia Tegra, conceput special pentru redarea de continut video de inalta definitie, imaginea urmand sa fie transmisa catre un televizor /  monitor prin HDMI sau composit, dar cablurile in cauza trebuie cumparate separat.

Nu trebuie sa te ingrijorezi peste masura in  privinta autonomiei acumulatorului, una dintre principalele caracteristici ale acestui procesor de imagine este consumul redus de energie. Dupa spusele producatorului, Zune HD rezista timp de 8,5 ore la redarea de clipuri video, iar in cazul fisierelor audio, autonomia creste pana la 33 de ore. Ambele valori sunt valabile pentru functionarea aparatului cu functia wireless intrerupta. Revenind la functiile de redare multimedia, trebuie stiut ca playerul reda o gama larga de formate atat audio, cat si video.

Astfel, in zona audio, Zune HD face fata cu brio formatelor populare MP3, WMA, WMA Pro, WMA Lossless, AAC Fairplay DRM, dar si preferatului audiofililor, formatul FLAC. Pentru zona video, playerul  decodeaza fara probleme WMV, MPEG-4, si H.264. In cazul in care filmele au o calitate care depaseste 720p, in momentul copierii pe player acestea trebuie recodate la o calitate inferioara.

Ecran si software

Vizualizarea filmelor pe ecranul de 3,3 inch este o experienta incantatoare datorita claritatii imaginii si culorilor incredibil de vii. Asta, cel putin pana vei folosi playerul in bataia soarelui, pentru ca in aceste conditii, randamentul vizibilitatii ecranului se schimba radical si nu in sensul bun. Redarea se face in format widescreen, iar viteza de procesare a comenzilor de avansare sau revenire rapida la un anumit punct este de-a dreptul surprinzatoare. Pe langa capacitatea extraordinara a procesorului Tegra, al doilea element care face posibila reactia aproape instantanee a playerului este memoria flash a lui Zune, care in cazul de fata se opreste la 16 GB.

Daca in cazul filmelor, saltul inainte sau inapoi pana la o anumita scena se face instantaneu, cand vine vorba despre avansarea rapida intr-o melodie, am descoperit cu surprindere ca aceasta functie nu este oferita. Poate fi un detaliu minor, dar pe mine m-a deranjat. Si inca o gaselnita usor deranjanta: pentru controlul volumului esti obligat sa folosesti butoanele virtuale de pe ecranul tactil, nu exista vreun buton fizic prin care sa-ti fie simplificata operarea nivelului de sunet atunci cand tii playerul in buzunar, de exemplu.

Merita mentionat si software-ul pentru PC asociat playerului, cel care va prelua rolul de interfata pentru administrarea continutului trasferat catre Zune HD. Aplicatia trebuie descarcata de pe Zune.net (nu este inclusa in pachet), iar din mai toate punctele de vedere, incepand de la design si pana la viteza de transfer si gradul de intuitivitate asociat softului, aplicatia primeste nota 10. Daca vei obtine Zune HD, cu siguranta vei avea ocazia sa vezi ce poate face si softul asociat, aceasta fiind singura modalitate de transferare a continutului multimedia catre player.

Galerie foto Microsoft Zune HD

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele