IT & C

Mamele pot crioconserva celule-stem pentru copiii lor

O ştire foarte recentă a însufleţit cercetătorii din întreaga lume: o echipă din SUA a reuşit izolarea celulelor-stem embrionare (CSE), recoltate foarte precoce în cursul dezvoltării embrionului uman, fără lezarea sau distrugerea acestuia. Este vorba despre un grup de celule "miraculoase", adevărate celule "matcă", aflate practic la originea tuturor celor 220 de tipuri celulare ale organismului, pe care le generează. CSE umane devin candidate ideale pentru terapia de substituţie celulară asistată. Aceasta este o speranţă de netăgăduit pentru numeroase boli, care încă îşi aşteaptă soluţia terapeutică eficientă şi/sau confortabilă, cum sunt: bolile neuro-degenerative (ale măduvei spinării, boala Parkinson , maladia Alzheimer), diabetul zaharat insulinodependent, o serie de suferinţe miocardice, oculare. Optimismul este justificat Această reuşită aparţine deocamdată domeniului de cercetare, rămanand strict în cadrul experimentărilor şi explorărilor de laborator. Cat va dura drumul pană la aplicarea ei în practica clinică este greu de prevăzut. Trebuie depăşite obstacolele de ordin etic, religios şi chiar politic; dar mai presus de toate trebuie rezolvate numeroasele şi extrem de dificilele probleme de ordin ştiinţific, pană cand CSE să devină celule funcţionale neuronale, pancreatice sau cardiace. Optimismul în acest sens este realist şi perfect justificat de numeroasele precedente, pe care ni le-a oferit medicina contemporană. De pildă, utilizarea clinică de rutină a celulelor-stem umane adulte, de tip hematopoietic, care de cel puţin trei decenii stau la baza transplantului medular, metodă revoluţionară pentru numeroase boli hematologice, imunologice, ca şi pentru unele boli canceroase. Metoda se practică şi la noi în ţară, cu începere din 2001. Cordonul ombilical, sursa de celule-stem pentru transplant În etapa investigaţională clinică se află utilizarea celulelor-stem umane recoltate din sangele de cordon ombilical şi placentă. Acest sange, practic un deşeu biologic, poate deveni o sursă alternativă salvatoare de celule-stem pentru transplantul medular în care donatorul de celule este diferit de primitor. Există numeroase centre în lume, adevărate bănci de prelevare şi conservare a celulelor-stem de cordon ombilical. Circa 5-7% din eşantioanele de asemenea celule crioprezervate au fost deja utilizate pentru transplant, înregistrandu-se o dinamică ascendentă a folosirii lor. Chiar dacă, pe o scară foarte restransă, există şi la noi în ţară tentativa utilizării lor. De pildă, Centrul de Transplant Medular din Timişoara, în colaborare cu Clinica Obstetrică I, a crioconservat, cu începere din 2005, peste 10 eşantioane de celule-stem hematopoietice de cordon ombilical, recoltate în familiile în care există deja un copil bolnav , candidat la transplant medular allogeneic.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Revolutia fiscala - ce venituri vom avea din ianuarie 2018

Experti Financiar

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Ce este si ce implicatii are Split TVA?

Experti Financiar

Expertul Acasa.ro, Coca Maria Miorica, economist: Ce se intampla cu salariatii part-time de luna aceasta. Tot ce trebuie sa stii

Experti Financiar

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina Andreea Dumitras: Nepotismul in Resurse Umane

Expertul Acasa.ro, psihologul Cristina-Andreea Dumitras

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.