IT & C

GeCAD Software - cele mai mari vanzari OSL Microsoft

GeCAD Software anunta ca, in cadrul celei de-a treia editii anuale a Microsoft Club, a primit distinctia pentru cele mai bune rezultate in vanzarea de contracte OSL (Open License Subscription), pentru anul fiscal 2003, informeaza GeCAD Software.

Acest premiu se adauga distinctiei de "Best Microsoft SMB Volume Licensing Partner", acordata GeCAD Software in aceasta vara, pentru cel mai bun partener in vanzarea de licente Microsoft.

Piata informatica pentru intreprinderile mici si mijlocii (Small and Medium Businesses - SMB) s-a extins puternic in ultimul an, constituind cea mai larga, mai interesanta si mai importanta piata din economia nationala. Necesitatile acestora in domeniul IT au condus la o crestere semnificativa a vanzarilor de software de marca, GeCAD consolidandu-si pozitia de lider pe aceasta piata prin furnizarea de produse si solutii complete, adaptate necesitatilor IT ale fiecarei companii .

"Distinctia obtinuta arata puterea reala a unei companii romanesti de software," a declarat Radu Georgescu , Presedinte GeCAD Software. "Pentru noi este un fapt confirmat: majoritatea a organizatiilor prefera un partener sigur, renumit, capabil de o colaborare profesionista pe termen lung", a continuat Georgescu.

Recunoasterea constanta a companiei GeCAD ca partener-cheie al corporatiei Microsoft este si o consecinta imediata a certificarilor si specializarilor obtinute in ultimii ani, GeCAD fiind desemnata ca primul Microsoft Gold Partner for Security Solutions si Microsoft Gold Partner for Support Services din Romania.

GeCAD Software a fost infiintata in 1992 fiind specializata in furnizarea si implementarea de solutii informatice. GeCAD Software s-a impus in ultimii zece ani atat ca unul dintre cei mai puternici dezvoltatori de software din Romania, cat si ca un foarte activ reseller cu valoare adaugata al unor renumite produse software.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele