IT & C

Campanie împotriva iepuraşului pascal

Iepurele, ca simbol pascal , este, în aceste zile, în Noua Zeelandă, ţinta unei campanii prin care se doreşte nici mai mult, nici mai puţin decat desfiinţarea lui. Neozeelandezii sunt îndemnaţi să inventeze o alternativă, cum ar fi de exemplu pasărea Kiwi , rezultată, cu ani în urmă, dintr-un concurs de idei. Războiul împotriva rozătorului este cauzat de faptul că el reprezintă un parazit natural de care ţara nu reuşeşte să scape. Campania este derulată de o organizaţie ecologistă, care susţine că iepurele este "un blestem pentru mediu". Rozătoarele au fost aduse în arhipelag, în secolul al XIX-lea, pentru comerţul cu blană, însă ele s-au înmulţit în ritm alert, consumand vegetaţia şi cauzand eroziunea solului. Înainte de introducerea, în 1997, a unui virus care a redus semnificativ numărul iepurilor, autorităţile cheltuiau milioane de dolari în campanii de otrăvire şi împuşcare a lor. Iepurele ca simbol pascal pare a-şi avea originile în Germania, unde a fost pentru prima dată menţionat în documente în secolul al XVI-lea. Pasărea Kiwi, de mărimea unui pui de găină, pare a fi însă un simbol mai potrivit, deoarece face ouă foarte mari, comentează Reuters.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele