Stiinta & Tehnologie

Rovinieta se dubleaza din 2008

Nivelul rovinietei platite de automobilisti si de transportatorii de marfuri va creste semnificativ in urmatorii ani, in urma modificarii legislatiei europene. Potrivit unei ordonante adoptate in urma cu patru ani de Guvern, nivelul anual al rovinietei pentru autoturisme va creste, de la 1 ianuarie 2008, de la 24 la 40 de euro, pentru motoarele non-Euro. Taxa se va majora de la 21 la 35 de euro in cazul propulsiei Euro I si de la 16,8 la 28 de euro pentru motoarele mai putin poluante. Detinatorii de microbuze vor trebui sa suporte majorari de la 216 la 360 de euro pentru vehiculele non-Euro, de la 210 la 350 de euro pentru Euro I si, respectiv, de la 204 la 340 de euro pentru Euro II. Actuala legislatie nu face diferentieri intre masinile dotate cu motoare cu standard de poluare inferior lui Euro II. rovinieta la marfuri, crestere de 2,5 ori Pe linga ordonanta mentionata, valoarea rovinietei va fi influentata de o directiva a UE adoptata in primavara acestui an si care va intra in vigoare in iunie 2008. Desi face referire strict la transportul de marfuri, aceasta introduce principiile generale „poluatorul plateste “ si „utilizatorul plateste“, aplicabile si automobilistilor. Ca urmare, asociatiile transportatorilor estimeaza ca vor fi majorate nu numai taxele pe care trebuie sa le plateasca firmele de transport de marfuri, ci si cele care revin automobilistilor. Directiva permite recuperarea prin taxe de autostrada sau prin vinietele aplicabile mijloacelor de transport cu o masa maxima autorizata de peste 12 tone, a costurilor de intretinere, dezvoltare, de administrare sau a costurilor financiare presupuse de modernizarea autostrazilor si drumurilor nationale importante. Aplicarea directivei in transportul de marfuri va duce la majorarea rovinietei cu aproximativ 50% fata de nivelul stabilit pentru data de 1 ianuarie 2008 si la o crestere de 2,5 ori a sumei de plata fata de nivelul actual. Asociatiile transportatorilor spun ca efectele se vor rasfringe si asupra automobilistilor. „Toate categoriile de vehicule vor fi afectate de aceasta majorare. Principiile formulate sub deviza «utilizatorul plateste» si «poluatorul plateste» vor fi aplicate nu numai industriei transporturilor rutiere, ci si utilizatorilor de autoturisme personale“, spune Ioan Ilascu, reprezentant al Asociatiei Romane pentru Transporturi Rutiere Internationale (ARTRI). Utilizatorii infrastructurii rutiere vor trebui sa plateasca o drum stabilita in functie de o serie de criterii, printre care cele mai importante sint: tipul de autovehicul detinut, normele de poluare in care se incadreaza, masa maxima autorizata. Ministerul Transporturilor tace Desi a fost solicitat sa precizeze daca directiva europeana va afecta sau nu si automobilistii, Ministerul Transporturilor se margineste sa comenteze lapidar ca in prezent „se au in vedere modificari pentru actualizarea legislatiei“ (n.r. - cu directiva europeana). Pentru valoarea rovinietei de dupa 1 ianuarie 2008, ministerul a adoptat nivelul maxim permis prin Directiva nr. 38/2006. Nori negri Alte presiuni asupra rovinietei vin tot din directia Comisiei Europene. Un proiect de directiva a CE prevede un transfer al taxelor dinspre cele platite la inregistrarea unui autovehicul spre cele aplicate la utilizarea infrastructurii sau la achizitionarea combustibilului necesar. Potrivit initiatorilor, adoptarea directivei ar avea ca avantaj eliminarea dublei taxari a autovehiculelor cumparate intr-o tara si vindute in alta si ar introduce un principiu echitabil al platii taxelor in functie de intensitatea utilizarii autovehiculelor.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea