Stiinta & Tehnologie

Grande Punto - revoluţie în clasa mică

Noul model din segmentul B al celor de la Fiat, rebotezat Grande Punto , chiar este mult mai bun decat vechea generaţie şi, sunt convins, a ridicat ştacheta raportat la aşteptările multora. Dovada cea mai bună este că a prins deja chiar şi pe pieţe precum cea germană, extrem de reticente cand vine vorba de o maşină italiană. Am pus la încercare două versiuni de motorizare şi iată concluziile noastre. Italdesign- Giugiaro şi Centro Stile Fiat au folosit din plin limbajul stilistic tipic şcolii italiene, cu forme menite să emoţioneze şi marchează tranşant şi elegant trecerea la o nouă eră în designul Fiat. Zona frontală aminteşte de Maserati, iar dacă eliminăm bara, grila te duce cu gandul la noile Audi. Zona laterală are ceva din Alfa (inclusiv oglinzile tip sport, montate pe portiere), în timp ce spatele este o interpretare italiană a hatch-back-urilor "New Edge". Noul model are 4,03 metri lungime, 1,68 în lăţime, o înălţime de 1,49 metri şi un ampatament de 2,51 metri. Graţie acestor cifre, oferă o habitabilitate la cel mai înalt nivel în clasa sa. Totuşi, în cazul unor persoane cu înălţime peste medie, la drum lung este de preferat ca pe bancheta din spate să fie plasate doar două persoane, o restricţie devenită deja clasică pentru un automobil din acest segment. Siguranţă de cinci stele Exteriorul excelent este completat de un interior atrăgător. Impresionează plăcut şi ergonomia, ca şi planşa de bord, care permite un acces facil şi intuitiv la comenzi. Scaunele tip sport, profilate, oferă un bun suport lateral şi au fost concepute pentru a oferi o poziţie cat mai confortabilă. Poziţia la volan este comodă, dar poate fi încardrată şi la categoria "sport", aspectul fiind încurajat consistent şi de volanul cu cele două nervuri care ajută prinderea. Siguranţa a fost şi ea una dintre priorităţile celor de la Fiat. Pe langă rezultatul excelent la testele EuroNCAP (cinci stele) trebuie să amintim că între dotări figurează pană la 7 airbaguri, centuri pretensionate în 3 puncte, ESP, ABS cu EBD şi un sistem de franare menit să te protejeze în situaţii de criză. Maşini puternic individualizate Clienţii lui Grande Punto vor putea să-şi configureze maşina pe măsura dorinţelor, avand la dispoziţie circa 100.000 de combinaţii. Astfel că, teoretic, dacă Fiat va reuşi cifrele de vanzări estimate, de circa 400.000 de unităţi, există şansa ca pe întregul continent să găseşti numai 4 maşini la fel. De unde această cifră? Nimic mai simplu. Sunt disponibile, la momentul lansării, două versiuni de caroserie (3 şi 5 uşi), 7 motorizări, 5 transmisii, 4 echipări (Active, Dynamic, Emotion, Sport), 35 de tipuri de interior, 6 de jante şi 13 culori. Grande Punto propune 7 variante de propulsoare, toate Euro4. Două dintre acestea sunt pe benzină (1.2 8v de 65 CP şi noul 1.4 8v de 77 CP), în timp ce patru sunt turbodiesel - 1.3 Multijet 16v de 75 şi 90 CP (ultimul, dotat cu turbină cu geometrie variabilă) şi 1.9 Multijet de 120 şi 130 CP. Gama va fi completată însă de un motor turbo pe benzină de 180 CP, dar şi un nou Multijet de 150 CP. Sistemul de Franare, un punct forte Mai întai am pus la încercare versiunea 1.3 Multijet de 90 CP. Ca să simţi cei 90 CP trebuie să accelerezi în zona 2.500 - 3.500 rpm, aspect deloc deranjant din cauza decibelilor ca în cazul unor propulsoare ale concurenţei. Ba chiar, pentru a obţine cuplul maxim, în special în oraş, îţi trebuie ureche fină. Altfel vei oscila între a subtura motorul sau în a schimba foarte sus cu riscul de a consuma mai mult decat scrie în pliante. Lipsa de cuplu în zona de turaţii medii-joase poate reprezenta o surpriză pentru cei care au mai condus maşini turbodiesel care au răspuns maxim tocmai în acest segment, nefiind obişnuiţi cu schimbări rapide de trepte şi menţinerea turaţiei ridicate. Altfel, pedalele şi cutia sunt foarte uşor de operat, favorizand şi mersul în oraş, manevrabilitatea este excelentă graţie sistemului de asistare Dualdrive, iar stabilitatea a fost îmbunătăţită graţie lărgirii ecartamentelor şi regandirii complete a suspensiilor. Direcţia este excelentă pentru o maşină de acest gen: rapidă, precisă şi cu un feedback foarte bun. Este cea mai bună pe care am văzut-o în ultimii ani la un model Fiat şi poate pune serios pe ganduri concurenţa. Ca şi la generaţia anterioară, printr-o simplă apăsare de buton se poate cupla modul City, unde gradul de asistare al mecanismului electrohidraulic este majorat, foarte util pentru manevrele de parcare. Apropo de acest moment, vizibilitatea spate nu este tocmai bună, aşa că merită să investiţi într-un sistem de asistare la parcare. Sistemul de franare este un alt punct forte, orice apăsare a pedalei, cat de fină, avand ca rezultat un răspuns instantaneu şi foarte viguros, Grande Punto semănand din acest punct de vedere cu Alfa 147. A doua versiune testată este cea Sport, care pentru Grande Punto înseamnă o maşină cu o caroserie în trei uşi, un nivel de echipare exclusiv, o motorizare unică, 1.9 Multijet de 130 CP, şi un preţ atractiv pentru un model cu temperament: 13.880 euro CIP (16.847 de euro cu toate taxele incluse). Este disponibilă doar în caroseria cu 3 uşi, iar culoarea orange, folosită şi la interior în combinaţie cu negru, este, cu siguranţă, un magnet pentru cei care văd acest model pe stradă. Iar mulţi dintre aceştia, chiar dacă vor prefera variante mai cuminţi, vor pune umărul la ascensiunea lui Grande Punto în topul vanzărilor. Merită însă să dai banii pe această variantă? Cu siguranţă, da. Pentru că nu doar arată aşa, ci se şi comportă pe măsură, beneficiind şi de o cutie cu şase trepte, etajate scurt, pentru a oferi reprize adevărate. Cuplul motor este de 280 Nm şi este disponibil la 2.000 rpm. Viteză de top Grande Punto Sport accelerează de la 0-100 km/h în 9,5 secunde şi poate atinge o viteză de top de 200 km/h. ţinuta de drum este bună, în timp ce direcţia precisă, superioară celei de pe generaţia precedentă, ruliul mic şi suspensiile ferme te invită la o manieră sportivă de pilotaj. În virajele negociate ceva mai agresiv, aşa cum îi stă bine unei maşini sport, Grande Punto este vag subviratoare, însă uşor de corectat, aspect care îţi dă un plus de siguranţă la volan. Concluzie: Fiat a făcut din cea de-a treia generaţie a lui Punto un autoturism mai mare, mai elegant, mai stilat, dar şi mai puternic. Astfel, a rezultat un produs excelent, complet diferit de precedentul model, cu forme menite să emoţioneze. Din septembrie 2005, cand a fost lansat, şi pană în prezent s-au comercializat în Europa peste 300.000 de unităţi, ceea ce face ca noul model Fiat să fie lider de clasă. Succesul de care se bucură Grande Punto se datorează combinaţiei perfecte a celor trei elemente esenţiale, preţ/echipare/performanţe. Este un model care-şi merită banii şi, probabil, va îmbunătăţi substanţial imaginea Fiat.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea