Stiinta & Tehnologie

Ghosn afirma ca parteneriatul cu GM va fi benefic pentru Renault-Nissan

Carlos Ghosn, boss-ul nissan a afirmat ca un eventual nissan si ca aceasta ar putea avea sens doar in momentul in care alianta ar cumpara un anumit procent din actiunile GM. El a mai afirmat ca nu ar fi avut sens nicio discutie in cazul in care ambele parti nu ar fi privit cu cea mai mare seriozitate aceasta alianta. Consiliul director al companiei americane a fost de acord saptamana trecuta cu demararea unor discutii preliminare intre presedintele GM, Rick Wagoner, si presedintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn, intr-un moment foarte important pentru viitorul General Motors. Kirk Kerkorian, care detine circa 10 % din compania GM, s-a aratat destul de iritat de aceasta decizie, considerand ca ar fi fost mult mai bine ca General Motors sa fie reprezentata in aceste discutii de un grup de investitori. Se pare ca dorinta grupului Renault-Nissan este aceea de a cumpara o parte din actiunile General Motors intr-un moment in care toti cei trei constructori ar dori sa micsoreze costurile pentru dezvoltarea noilor produse prin parteneriate cu alte companii. Daca acest acord se va finaliza, ar putea reprezenta un adevarat colac de salvare si pentru compania americana care se afla intr-un moment dificil. Surse neoficiale sustin ca Ghosn ar avea in plan achizitionarea unui pachet de 20 % din actiunile General Motors. Din pozitia celui care doreste sa faca o achizitie importanta, Carlos Ghosn a afirmat ca trebuie analizat foarte bine daca un eventual parteneriat cu General Motors ca accelera si va creste sansa de reusita a noilor planuri pe care le au Renault si Nissan. El a mai adaugat ca nu ar incheia niciun parteneriat care ar putea sa aduca prejudicii de orice fel grupului franco-japonez. In acelasi timp, Rick Wagoner, a afirmat ca o eventuala alianta cu Renault-Nissan ar putea reprezenta o realizare importanta pentru General Motors, propunerea fiind demna de luat in calcul.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea