Stiinta & Tehnologie

Cel mai tare din parcarea de OZN-uri

Bogătaşul roman e conservator: dintre toate hotelurile scumpe din Mamaia, trage tot la bătranul Rex. O noapte aici te duce la vreo 460 de euro. Ieftin. Mai puţin decat cauciucul maşinii cu care a venit omul la mare. „Maşina anului“ parchează vara în spatele Rexului. Locul este arhicunoscut. Promenada trece prin faţa hotelului şi traversează parcarea clasa VIP organizată pe trei şiruri. Romani sau străini, tineri sau bătrani, femei sau bărbaţi, turiştii se opresc uluiţi. Cunoscătorii cercetează amănunţit caroseria, bordul, jantele, farurile şi sunt morţi de curiozitate ce se ascunde sub capotă. Schimbă păreri despre anul de fabricaţie, injecţii, cilindri, consum, suspensie sau senzorii automobilelor pe care le văzuseră numai în reviste. Detaliul esenţial de aflat este acelaşi, indiferent de exponat: viteza maximă şi secundele numărate în care bolidul poate ajunge la suta de km/oră. Occidentalii - holbaţi ca la maşini străine După examinarea tehnică, se trece la imortalizări. Minunăţia este pozată din toate unghiurile. Apoi, flăcăii vor să se fotografieze langă OZN-uri, în ipostaze macho, iar fetele pozează cat mai sexy. Turiştii străini se mărginesc să filmeze maşinile care îi lasă şi pe ei cu gura cascată. Unii privesc la limuzine cu obida provincialului nimerit pe Magheru. Protipendada romanească umileşte clasa muncitoare occidentală. În parcarea „regală“ din Mamaia este o simfonie a imaginaţiei să priveşti zilele acestea desfătarea altora. Expoziţia auto începe cu o formaţie de vis: trei Maserati noi-nouţe, neînmatriculate, parcate discret la margine. Toate tip V8, modele diferite: Quattroporte Sport GT negru, Coupé grena, GranSport Spyder gri. Salonul automobilistic continuă cu un Chrysler Crossfire, culoarea Sapphire Silver Pearl. Urmează un stilat Mercedes Sl55 AMG Kompressor argintiu. Chiar langă el, Rolls Royce-ul Phantom Columbeanu de culoare vişinie putredă de bogată. Limuzina este la fel de cunoscută ca şi beneficiarul. Stranşi ciopor, carcotaşii taxează înmatricularea care începe cu „M-RR“: „Este închiriată, nu vedeţi că are număr de Germania? Orice cetăţean roman trebuie să-şi înmatriculeze maşina aici“. Chibiţii sunt săgetaţi din priviri de aghiotantul lui Irinel Columbeanu, care apare cu o altă maşină luxoasă, apoi vine cu ajutoare să descarce nişte sacoşe din Rolls Royce. „Selecţii lăutăreşti“ de ascultat în BMW Z4 De vecinătatea „Fantomei“ lui Iri se bucură un Lamborghini Murcielago gri mat. Model mai vechi - 2002. Ceva mai încolo, un BMW Z4 Roadster 3.0i de culoarea azurului. Între scaunele tapiţate în piele bej odihneşte un CD pe care este mazgălit „Nea Nicu – selecţii lăutăreşti“. Alături este parcat un stilat Mercedes Kompressor SLK200, culoarea aurului alb. La distanţă de ochii curioşilor stă un Audi A6 Allroad Quattro 2,7 t cu număr B 01 GUV. În prima linie se mai află un Mercedes Kompressor C180 şi un Audi A8 cu numărul B 47 POL. Şi expoziţia starurilor continuă. Mercedes CLS350 negru, Mercedes Benz C200 CDI, Lexus GS300, Lexus LX470, Lexus RX300, BMW Bavaria, BMW X5, Porsche Cayenne Turbo, Range Rover , Volkswagen Phaeton, noul Volkswagen Passat , Volvo S40, Peugeot 307 cc de culoarea oului de raţă, la care duduia asortează un bichon ciufulit. Mirandu-se zgomotos, curioşii calculează cate vieţi le-ar trebui pentru a cumpăra o aşa maşină. Proprietarii sunt obişnuiţi deja cu reacţia trecătorilor. Uneori privesc de la balcon muşuroiul de muritori care dau tarcoale automobilelor nemaipomenite. Sunt îngăduitori cu admiraţia pămantenilor, doar ăsta este rostul unui asemenea giuvaier.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea