Stiinta & Tehnologie

Taxa de poluare a fost aprobata luni

Dupa mai bine de un an de la presiunile UE, Guvernul schimba legea

Guvernul a aprobat, luni, ordonanta de urgenta prin care este introdusa taxa de prima inmatriculare aflata in vigoare. Noua taxa va intra în vigoare la 1 iunie.

Proiecte

Sumele incasate din taxa de poluare auto vor fi incasate de Administratia Fondului pentru Mediu si vor fi utilizate pentru implementarea unor proiecte de protectie a mediului. Un proiect important ce va fi finantat din taxa de poluare auto este cel de innoire a parcului national auto, cunoscut ca "Programul Rabla", avand in vedere ca 54% din masinile din Romania au un grad ridicat de poluare. "Rabla" va demara la sfirsitul acestei luni. In plus, anul acesta, din taxa de poluare auto se va finanta si casarea autobuzelor poluante si inlocuirea parcului national de transport public . Premierul Calin Popescu Tariceanu a cerut Ministerului Mediului si Administratiei Fondului de Mediu sa prezinte rapoarte periodice in care sa se detalieze modul de utilizare a sumelor care vor fi obtinute din taxa de poluare auto.

Valori

Taxa de poluare auto pentru masinile cu motorizari tip Euro 4 sau Euro 3 va fi calculata pe baza emisiei de CO2, exprimata in grame/km inscrisa de constructor in documentele de identificare cu ocazia omologarii, de taxa specifica exprimata in euro/1 gram CO2, de capacitatea cilindrica, de taxa specifica pe cilindree, la care se aplica o cota de reducere in functie de vechime, conform proiectului de ordonanta. Pentru masini cu motoare Euro 5, hibride si electrice nu se plateste taxa auto, iar pentru masinile diesel, care au filtru de paraf, se va aplica o reducere de 25% din valoarea taxei. Pentru un Logan Euro 4, cu motor de 1.400 cmc se va plati o taxa de 246 de euro, iar pentru un Volkswagen Passat de 1.900 cmc din aceeasi categorie se va plati aproximativ 570 de euro. La Euro 3, fata de formula initiala in care la un Renault Clio de cinci ani aveam o taxa de 1.000 de euro, acum vom avea 600 de euro. O masina noua Renault Megane cu motor Euro 4 va fi taxata cu 385 de euro, iar o masina de acelasi tip, dar cu motor Euro 3 va fi taxata cu 756 de euro.

Inmatriculari pe banda

In primele doua luni ale anului numarul inmatricularilor de masini noi in Romania a crescut cu 35,6%, ajungand la 50.918 unitati. Luna trecuta piata romaneasca a raportat cel mai mare avans in randul statelor europene, de 37,1%, atingand 21.423 unitati, potrivit datelor publicate de Asociatia Europena a Producatorilor de Automobile. Mai mult, Romania ocupa locul doi in Europa in privinta ratei de crestere, fiind devansata de Lituania, cu 39,1%. In functie de numarul de masini inmatriculate , Romania se afla la finele primelor doua luni ale anului pe pozitia a 12-a in Europa.

 

Pentru mai multe informatii despre ultimele modele de masini de pe piata aboneaza-te la Newsletterul Masini.acasa.ro

  •   2008-04-22
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului