Stiinta & Tehnologie

Taxa auto coboara azi pina la muschii Guvernului

Ministrul Mediului, Sulfina Barbu , „mama” taxei de prima inmatriculare , sustine revenirea la nivelurile initiale. Ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a anuntat ieri ca, in sedinta guvernului de astazi, se va lua in calcul revenirea la taxa de prima inmatriculare , in forma ei initiala, aprobata de Guvern, asta-vara. „Nivelul taxei este in prezent excesiv, dar taxa propusa initial de Guvern este suportabila“, a spus ieri Sulfina Barbu, precizind ca taxa va fi prezentata in sedinta de guvern, de astazi. Un Euro 3 din 2000 mai putin cu 36% Revenirea la forma initiala ar aduce scaderi semnificative ale sumelor platite de cumparatorii de masini second-hand cu ocazia inmatricularii acestora in Romania. De exemplu, pe categoria de masini cu cea mai mare cerere potentiala, adica motoare de 1,6 litri, cu standard de poluare Euro 3, fabricate in 2000, nivelul actual al taxei este de 1.140 de euro. Pentru aceeasi masina, varianta initiala a taxei de prima inmatriculare ar scadea birul la 728 de euro, cu 36,2% mai putin decit costul actual. Pentru o masina similara, dar de acum patru ani, scaderea de taxa ar fi de nu mai putin de 40%. Pentru masinile cu standard Euro 4, scaderile sint nesemnificative. Taxa de inmatriculare a fost introdusa la 1 ianuarie, dupa ce, in vara, Parlamentul a „umblat“ la nivelul ei. Comisia Europeana a confirmat legalitatea taxei, dar a acuzat tocmai nivelul ei prea ridicat. Consens in coalitie Dupa ce luni seara cerea desfiintarea taxei, presedintele PD, Emil Boc, a revenit, declarind ca PNL, PD si UDMR au decis intr-o sedinta a coalitiei modificari asupra taxei de prima inmatriculare. Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a anuntat, saptamina trecuta, ca taxa de prima inmatriculare auto nu va fi eliminata, ci doar diminuata, prin modificarea Codului fiscal, dupa ce autoritatile romane vor purta discutii cu oficialii europeni despre nivelul taxei. Intelegerea de la Viena Consultarile mentionate de Vladescu au avut loc, ieri, la Viena. Potrivit unor surse guvernamentale, reprezentantii Comisiei Europene, care pina mai ieri amenintau Romania cu un proces la Curtea Europeana de Justitie, ar fi fost de acord cu taxa lui Vladescu. Astfel ca exista si posibilitatea ca in sedinta de guvern de astazi sa nu se aduca nici o modificare nivelului taxei de inmatriculare, mai ales ca ministrul Finantelor nu are nimic impotriva nivelurilor marite, votate de Parlament. In plus, cel mai probabil, ministrul a argumentat la Viena cu exemplele tarilor din jur, care au taxe similare celei romanesti, insa de niveluri chiar mai ridicate. In aceasta situatie se afla Ungaria, unde taxa de inmatriculare se incadreaza intre 940 si 18.100 de euro. La fel si in Grecia, unde se impune o taxa care variaza intre 35 si 385% din valoarea reziduala a masinii. In Romania, taxa variaza de la citeva zeci de euro pentru masinile noi cu Euro 4 pina la circa 8.000 de euro pentru masinile mai vechi de 6 ani, non-euro si cu motoare de peste 3 litri.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea