Stiinta & Tehnologie

Subaru B9 Tribeca - drumul catre lux al unei marci sport

Nimic nu poate scoate mai bine un brand dintr-o evolutie plata decat un produs nou , spectaculos, comparabil cu ale jucatorilor importanti de pe piata. Acest lucru s-a intamplat si cu Subaru, SUV-ul B9 Tribeca fiind lansat acum in varianta europeana. Anul acesta, marca japoneza Subaru, trecuta prin schimbari importante la nivel de proprietari, si-a gasit si un nou importator pentru Romania. Subaru Motors Trading este o companie greceasca, partener al Fuji Heavy Industries in Grecia de mai mult timp. Acum si-a extins activitatea in Romania si Bulgaria, la noi preluand o piata modesta, pe care a activat grupul Radacini. Debutul comercial a fost marcat, in mod practic, de deschiderea primului showroom al firmei, un complex in care sunt integrate si service-ul, si depozitul de piese. Al doilea pas a fost lansarea noului model B9 Tribeca, la mai putin de o luna de la prezentarea sa oficiala la Salonul de la Paris. Probabil ca multa lume se va intreba de ce este nou Tribeca, atata vreme cat el exista in SUA de aproximativ un an. Initial, modelul a fost creat pentru piata nord-americana, el fiind fabricat chiar acolo (si botezata dupa numele de argou al unei zone de fite din New York). Ulterior, japonezii s-au gandit ca Europa poate fi o piata interesanta pentru acest SUV de lux, mai ales ca toata lumea buna s-a inghesuit in ultimii ani pe acest segment. Asa au inceput cei de la Subaru sa dezvolte un nou Tribeca, adaptat pentru piata europeana. Asta inseamna un motor setat ceva mai cuminte, cu un consum adecvat pentru europeni si cu noxe reduse, potrivite normelor UE. Mai mult decat atat, service-urile Subaru din Europa nu sunt pregatite si autorizate sa asigure asistenta - in garantie - modelelor cu specificatie americana, astfel ca orice Tribeca cumparat din SUA nu va beneficia de garantie. Confort premium Revenind insa la modelul cu spe-cificatii europene, trebuie sa spunem ca avem parte de primul Subaru care pune pret si pe design. Evident ca gusturile sunt subiective, mai ales in materie de masini, dar Tribeca se afla in cu totul alta clasa din acest punct de vedere, comparativ cu modelele existente deja in portofoliul firmei. Avem de-a face cu un SUV impunator, construit dupa cele mai moderne reguli ale designului, cu proportii placute, fluid si in acelasi timp agresiv, mult mai spectaculos in realitate fata de ceea ce lasa fotografiile sa se inteleaga. Blocurile optice sunt plasate la o inaltime apreciabila de fusta spoilerelor, accentuand astfel senzatia de volum, impreuna cu jantele de 18 inci, in timp ce grila radiatorului ocupa tot spatiul de sub faruri, incercand sa pastreze stilul Impreza si sa imite in acelasi timp silueta unui avion. De ce avion? Pentru ca Fuji Heavy Industries produce si avioane si vrea ca lumea sa afle acest lucru. In interior, lucrurile stau si mai bine. Spatiul a fost pus la dispozitie cu generozitate, lungimea de 4,85 metri si latimea de 1,88 metri resimtindu-se din plin. Atat soferul, cat si pasagerul din dreapta au suficient loc, in ciuda consolei uriase ce gazduieste panoul de comanda pentru majoritatea instrumentelor de bord. Pe bancheta din spate lucrurile stau si mai bine, iar versiunea cea mai scumpa este oferita cu un al treilea rand de scaune, ce se pliaza in podea. Dotarile standard (exista foarte putine optionale) sunt mai mult decat multumitoare, cu CD/ magazie /9 boxe, scaune si oglinzi electrice, aer conditionat dual-zone, toate pentru echiparea de baza. Versiunea Limited are in plus scaune de piele, trapa electrica, scaune incalzite, navigatie si camera video pentru marsarier, iar echiparea de top este Limited cu 7 locuri, ce are in standard si climatizare individuala pentru locurile din spate si DVD Entertainment System pentru pasageri. Bordul completeaza aspectul elegant, luminile fiind alese cu grija, ca si forma si detaliile cadranelor sau butoanelor. Motor boxer - transmisie AWD Din punctul de vedere al performantelor, sa nu uitam ca vorbim despre un Subaru, un brand care a facut istorie la capitolul sport, iar acest lucru a fost posibil datorita celor doua elemente ce au caracterizat dintotdeauna aceasta marca: transmisia AWD si motoarele boxer. Tribeca nu face exceptie si gazduieste sub capota un motor de 3.0 litri cu 6 cilindri (singurul disponibil), cunoscut deja de pe Legacy si Outback , care aduce cu sine 245 CP si 297 Nm, impreuna cu un sunet inconfundabil, placut si plin de tensiune. Cititi continuarea in Saptamana Financiara

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea