Stiinta & Tehnologie

Sandero - mica, urbana si jucausa

Puncte in plus pentru ABS si asistenta la franarea de urgenta incluse in dotarea standard

Puncte minus pentru plansa de bord simplista si echiparea de baza saracacioasa

Sandero lasa o prima impresie placuta, printr-un design nou si cu totul diferit fata de cele patru modele anterioare ale gamei Dacia. Sandero are potential pentru a juca pe piata hatchback-urilor, fiind primul model Dacia atractiv pentru tineri. Testata pe drumurile pline de curbe din Croatia, masina s-a dovedit a fi stabila si sigura, mai ales la schimbarile dese ale treptei de viteza. La drum lung se comporta bine, treapta a cincea de viteza poate fi folosita numai pe autostrada, de aceea Sandero este ideal în oras, unde se sofeaza mai mult în treptele inferioare. Raspunde bine la comenzi, dar motorul , acelasi ca al Loganului, este putin zgomotos si rapunde lenes la acceleratie. Din fericire, Sandero este izolat fonic mai bine decât modelele anterioare, de aceea sofatul la drum lung nu va fi obositor.

Galerie foto cu Dacia Sandero

La viraje e stabila si se manevreaza usor, fara a da impresia ca te poti rasturna pe-o parte, chiar daca viteza e mare. Suspensiile sunt mult îmbunatatite, ceea ce o face viabila pe drumurile românesti. În premiera pentru gama Dacia, Sandero are asistenta la frânarea de urgenta si ABS în dotarea de baza, un punct în plus pentru siguranta. Ajunge la 160 de kilometri la ora, desi fisa tehnica vorbeste de 180 kilometri la ora, pentru modelul 1.6 MPI de 90 CP. Având peste 3.500 de rotatii pe minut consumul de carburant creste fata de cel trecut în fisa tehnica, de la 5,6 la 8 litri.

Sandero diesel, abia peste cateva luni

Masina are un aspect tineresc , spatiu generos atat in interior, cat si in portbagaj, dar nu exceleaza la plansa de bord si dotarile standard. La masina testata, scaunul soferului nu putea fi reglat pe inaltime, de aceea pozitia in timpul sofatului a fost putin cam joasa. Un punct in minus pentru comanda geamurilor electrice, care se face tot pe consola centrala si pentru nesincronizarea stergatoarelor cu duzele de stropire. Geamurile electrice fata sunt disponibile abia de la al treilea model al gamei, iar aerul conditionat si reglajele electrice pentru retrovizoarele laterale, de la al patrulea model al gamei. Prestige , varful de gama, are geamuri electrice si in partea din spate. Toate modele Sandero sunt disponibile in varianta pe benzina, reprezentantii Dacia anuntand modelul pe gaz in cateva luni. In echiparea de baza este inclus un singur airbag frontal, pentru sofer, cele laterale si pentru pasagerul din dreapta fiind optionale.

Oficialii Dacia prevad patru din cinci stele la testul de impact EuroNCap pentru versiunea cu patru airbag-uri, in conditiile in care va fi testata inainte de modificarea prevederilor testelor realizate. Chiar daca nu estimeaza ca Sandero va depasi in vanzari Logan, oficialii Dacia recomanda noul model pentru un cu totul al tip de client. Raportul calitate/ performante/ pret este aproape imbatabil pe piata hatchback-urilor, fiind o masina ideala atat pentru un sofer incepator , cat si pentru un tanar aflat la primul autoturism sau pentru o familie de tineri, care cauta in primul rand utilitate la pret mic.

 

Pentru mai multe informatii despre ultimele modele de masini de pe piata aboneaza-te la Newsletterul Masini.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea