Stiinta & Tehnologie

#opel #astra 1.7 ctdi #sport #tour

Opel Astra 1.7 CTDI - Per aspera ad astra

Acum sase luni, Opel a fost la un pas de a fi aruncat ca o masea stricata de General Motors si la un pas de a fi vandut unui concern ruso-canadian. Pana la urma, GM s-a razgandit in privinta Opel si a decis sa pastreze marca din Russelsheim, iar acest lucru s-a intamplat cu putin timp inainte de debutul lui Astra.

Poate ca americanii de la GM s-au prins ca au un produs promitator, care va scoate Opel din probleme. Am luat in test noul Astra prin Romania si am incercat sa aflam raspunsul.

Motor/Transmisie - 7/10

Exemplarul testat de Automarket a fost echipat cu un motor CDTI de 1.686 centimetri cubi care ofera 125 CP la 4.000 rpm si un cuplu motor maxim de 280 Nm intre 2.300 rpm si 3.000 rpm. Propulsorul este oferit in doua versiuni in GAMA Astra, iar unitatea de 125 CP este cea mai puternica dintre cele doua. Motoarele diesel de 1.7 litri sunt prezente in gama Astra de peste un deceniu, iar acestea sunt mai populare decat unitatile de doi litri, indeosebi datorita impozitelor reduse si taxelor scazute asociate acestei capacitati cilindrice.

Exemplarul testat beneficiaza de o transmisie manuala cu sase trepte, cu o timonerie destul de corecta in ceea ce priveste cele sase trepte de mers inainte, dar dificila atunci cand cuplati marsarierul si doriti sa treceti inapoi in prima treapta de viteza cat mai repede, manevra utila in zapezile care au acoperit Romania de ceva vreme. Daca ar fi sa subliniem un singur element prin care Astra 1.7 CDTi iese clar in evidenta, acesta ar fi silentiozitatea motorului (sau antifonarea corecta a masinii, depinde de unde privesti), element atipic pentru un diesel. In plus, motorul nu tremura si nu vibreaza excesiv atunci cand este subturat, fiind creat sa suporte si acest stil de mers ceva mai economic, dar total contraindicat. Opel ofera un sistem electronic de control al dinamicii lui Astra, care ofera trei moduri de functionare – standard, Sport si Tour.

Raspunsul la acceleratie al motorului este oferit la cele mai bune cote in modul Sport, pe cand in modul Tour acesta da impresia ca este ceva mai lenes. Desi motorul se descurca onorabil pe sosea, nefiind nici cel mai rapid dar nicidecum cel mai lent de pe drum, consideram ca Opel ar fi putut sa inzestreze Astra cu un numar ceva mai mare de cai putere sau macar cu un cuplu motor de peste 300 Nm, pentru a lupta "cot la cot" cu rivalii consacrati ai acestui segment. Una peste alta, Astra accelereaza acceptabil in primele cinci trepte de viteza, abia cea de-a sasea treapta fiind mai lunga si orientata spre un consum de carburant redus.

Consum - 8/10

In timp ce nemtii de la Opel anunta un consum de 5.7 litri de motorina la 100 kilometri in mediul urban si doar 4.1 litri la suta in afara orasului, estimarile optimiste ale acestora sunt strivite de realitatea dura a drumurilor din Romania. Traficul din Bucuresti il face pe Astra 1.7 CDTI sa consume aproape 9.5 litri la 100 kilometri, pe cand mediul extraurban "cere" 7 litri pentru fiecare 100 km parcursi. Datrele de mai sus au rezultat in urma unui stil de condus mixt, dar care a avut de suferit in planul dinamicii din cauza soselelor sub orice critica care au ramas in urma ninsorilor acestei ierni si a unui trafic aglomerat pe soselele programate pentru test. In masura in care am putut sa scoatem cat mai mult din modelul german, Opel Astra ne-a aratat ca vrea 8 litri atunci cand este impins de la spate pe serpentine.

Performante - 6/10

Cei de la Opel au fost nevoiti sa faca un compromis atunci cand au creat motorul CDTI de 1.7 litri, iar acesta a fost facut la capitolul performante. Versiunea de 125 CP a lui Astra accelereaza de la 0 la 100 km/h intr-un modest 11.5 secunde, in timp ce viteza maxima a acestuia este de 195 km/h. Una dintre cele mai populare compacte din Romania, Kia Cee’d, ofera acelasi timp de accelerare 0-100 km/h si o viteza maxima cu 7 km/h mai mica, puterea oferita fiind cu 3 CP mai redusa.

Interior - 9/10

Astra are un interior reusit, imprumutat in mare parte de la fratele de succes Insignia, oferind cinci locuri si un spatiu in portbagaj la un nivel decent pentru cinci persoane. Volumul portbagajului este de 370 litri – ceva mai scazut decat al rivalilor sai, dar Astra recupereaza prin materialele folosite la interior, design-ul acestora si ergonomia generala. Opel a preluat cele mai de succes elemente ale lui Insignia si le-au aplicat pe Astra, iar acest lucru se vede in habitaclu.

Scaunele fata sunt proiectatate pentru ergonomie maxima, iar cum nu exista nimic mai elocvent decat un drum de cateva ore care sa ne arate acest lucru, Astra ne-a asezat in confort si ne-a "tinut" bine in viraje. Calitatea materialelor este foarte buna, iar finisajele sunt realizate la un nivel inalt pentru o marca de volum, apropiindu-se de nivelul oferit de unele modele premium. Trebuie sa remarcam manerele usilor iluminate cu rosu la interior, schimbarea culorii de fundal a ceasurilor de bord la trecerea dintre modurile Sport si Tour, precum si alte elemente care fac interiorul lui Astra un loc foarte placut atat pentru sofer, cat si pentru pasageri.

Calitate/Pret - 6/10

In Romania, Opel Astra are un pret de pornire de 14.250 de euro. Exemplarul testat de Automarket este in versiunea de echipare Cosmo, care pleaca de la 19.450 de euro cu toate taxele incluse. Pe langa pretul de baza, modelul testat avea si o serie de optiuni care urcau pretul pana la 24.560 de euro. Trecand peste echipamentele optionale, am comparat pretul de pornire al versiunii de motorizare testate cu versiunile echivalente ale celorlalte compacte de pe piata cu o putere similara.

Astfel, printre modelele mai ieftine se numara Fiat Bravo Dynamic 120 CP, Seat Leon Style 140 CP, Kia Cee'd Style 140 CP, Honda Civic 2.2 CTDI 140 CP, Ford Focus Titanium 115 CP, Renault Megane Privilege 130 CP. De altfel, analiza noastra ne-a aratat ca singurele modele mai scumpe decat Astra sunt Volkswagen Golf Trendline 140 CP, care pleaca de la 20.111 euro, si Lancia Delta, care tinde insa spre segmentul premium al clasei compacte.

Siguranta - 10/10

Opel Astra a primit cinci stele la testele de siguranta EuroNCAP, iar inginerii din Russelsheim au burdusit acest model cu tehnologie pentru protectia pasagerilor si evitarea accidentelor. Astra vine echipata standard cu ABS si cu un sistem de control al stabilitatii extrem de performant, care are capacitatea de a corecta traiectoria gradual incepand cu momentul in care aderenta s-a pierdut, oferind un nivel superior de control pentru a aduce masina pe traiectoria corecta. Astra ofera doua airbag-uri frontale, doua airbaguri laterale si doua airbag-uri cortina, iar pasagerii din spate pot fi protejati in mod optional cu doua airbag-uri laterale. Noul sasiu Mechatronic lucreaza activ cu sistemul de control al stabilitatii, pentru a asista soferul in controlul masinii in cele mai dificile situatii.

Tinuta de drum - 9/10

Astra a "furat" tehnologie direct de la fratele sau mai mare, iar acest lucru se observa din plin la capitolul tinuta de drum. Desi a folosit o punte spate semirigida, Opel a introdus o legatura Watt care ofera o stabilitate laterala foarte buna si un comportament excelent pe sosea pentru un model care nu face parte din grupul select al hot-hatch-urilor. Suspensia este controlata electronic prin intermediul sistemului FlexRide, lucru care va permite sa atacati virajele tare in modul Sport si sa va bucurati de confort la drum lung cu modul Tour. Astra ataca suprematia lui Golf si Focus in materie de tinuta de drum cu noua sa suspensie si sasiul sau deosebit.

Vizibilitate - 9/10

Parbrizul inclinat al lui Astra ofera un nivel bun de vizibilitate, iar inclinatia montantilor A este "tratata" prin intermediul celor doua geamuri triunghiulare amplasate intre montantul A, parbriz si geamurile laterale. Acestea ajuta soferul sa vada chiar si intr-un unghi mort la alte automobile, iar oglinda centrala si luneta de dimensiuni mari ajuta la vizibilitatea din spate. Din pacate, oglinzile lui Astra platesc design-ului un tribut similar cu cel platit de Insignia, fiind o idee prea mici, desi ofera o panorama mai buna decat cele prezente pe Insignia.

Tehnologie - 9/10


Cei de la Opel au burdusit noul Astra cu tehnologie, iar toate elementele rasfata soferul si pasagerii sai. In timp ce sistemul audio standard ofera o fidelitate decenta, acesta poate sa redea muzica de pe o conexiune USB in timp ce ofera si suport Bluetooth pentru dispozitive multimedia. Scaunele incalzite pot functiona pe trei trepte, iar volanul poate fi si el incalzit. Nu trebuie sa uitam tehnologiile Opel Eye si AFL, precum si frana de mana electronica – realizata pentru a oferi un plus de spatiu intre scaune. Sistemul de navigatie cu care a fost echipat exemplarul testat este DVD 500, acelasi sistem folosit si pe Insignia. Trebuie sa remarcam sistemul cruise control, implementarea unui sistem de faruri auto-adaptive in premiera pentru segmentul compact si posibilitatea configurarii unor elemente deosebite din punct de vedere tehnologic.

Design - 9/10


Opel Astra prezinta un design cu adevarat deosebit, care a fost inspirat din cel al lui Insignia si are un aspect proaspat. Modelul din Russelsheim este oferit intr-o larga paleta de culori, iar nemtii au pregatit numeroase modele de jante disponibile pe dimensiuni intre 16 si 19 inch. Lui Astra ii sta bine cu jante de 19 inch, dar nici cele de 18 inch cu care este echipat modelul de test nu arata deloc rau. Inainte sa achizitionati jante de aliaj de dimensiuni mari pentru o compacta diesel de 125 CP. Astra va intoarce cu siguranta multe priviri, indiferent de culoarea in care o alegeti, deoarece design-ul sau este foarte atragator si se incadreaza perfect intre tendintele actuale si spritul marcii Opel.

Galerie foto Opel Astra 1.7 CTDI

Cititi mai multe pe Automarket.ro

 

  •   2010-02-18
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Sfaturi financiare pentru toti membrii familiei, de la mic la mare

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila:  Condu-ti tu cariera, nu lasa cariera sa te conduca!

Expertul Acasa.ro, psihoterapeutul Alexandru Busila

Pune o intrebare