Stiinta & Tehnologie

#porsche #porsche cayenne #touareg

OFICIAL: Noul Porsche Cayenne - imagini, informatii, video

Primele imagini si informatii ale noii generatii Porsche Cayenne au debutat astazi. SUV-ul Porsche vine cu un design nou, oarecum controversat, si cu o versiune hibrida identica cu cea a noului VW Touareg.

Fortat de o dezvaluire prematura pe internet, Porsche a  decis sa ridice embargoul asupra primelor imagini cu noul Cayenne. Constructorul din Stuttgart a publicat astazi un set de fotografii oficiale si noi informatii despre a doua generatie a SUV-ului de lux.

SUV-ul constructorului din Stuttgart preia liniile traditionale Porsche in partea frontala dar adopta un posterior ciudat, cu linii noi si un acoperis care coboara incet fata de prima generatie.

Asemeni predecesorului, noul Cayenne imprumuta platforma fratelui de concern Touareg dar apeleaza si la o serie de componente mecanice ale recentului Panamera. Desi a crescut in dimensiuni cu 48 de mm, dintre care 40 de mm la nivelul ampatamentului, noua generatie a SUV-ului de lux reuseste sa fie mai usoara cu 200 de kilograme decat vechiul Cayenne. Reducerea masei a fost posibila prin folosirea unei transmisii simplificate si a aluminiului la nivelul usilor si a capotei.

Sub capota noului produs Porsche se va afla unitatea V6 de 3.6 litri si 300 de cai putere, introdusa saptamana trecuta si pe Panamera, dar si un diesel, tot V6, de provenienta Volkswagen, care livreaza 240 de cai putere si anunta un consum de 6.1 litri/100 km. Cei care isi doresc mai multa putere pot opta pentru varianta Cayenne S de 400 de cai putere, storsi dintr-un V8 de 4.8 litri, sau pentru Cayenne Turbo, animat de versiunea supraalimentata a acestui motor, care pune pe tava 500 de cai putere si un consum de numai 8.2 litri/100 km.

Nu va fi uitata nici versiunea hibrida, care, asemeni lui Touareg, va beneficia de serviciile unei unitati pe benzina V6 TSI de 3.3 litri si 333 de cai putere, ajutata de un motor electric , ce promite 47 de cai putere. Hibridul ii va ajuta pe nemti sa reduca media emisiilor de CO2, in conditiile in care consumul este de numai 6.8 litri iar evacuarea nu ofera decat 193 h/km.

Noua generatie Porsche Cayenne va fi dezvaluita live in cadrul Salonului Auto de la Geneva de saptamana viitoare, productia urmand sa demareze in aceasta primavara, cu primele exemplare livrate pe 29 mai.

Vezi toate imaginile cu noul Porsche Cayenne

Cititi mai multe pe Automarket.ro

 

  •   2010-02-26
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare