Stiinta & Tehnologie

Noile parcaje costa lunar cit rata la masina

Toat
e locurile de pe arterele principale din centrul Bucurestiului unde nu este interzisa parcarea vor fi cu plata. Proprietarii vehiculelor parcate neregulamentar vor primi amenzi uriase si risca sa le fie ridicate masinile. Solutiile ramase: parcarile de resedinta, parcarile cu plata de la suprafata in limita locurilor disponibile sau parcarile pe mai multe niveluri, subterane sau supraterane, care urmeaza sa fie construite. In cazul acestora din urma, tariful este estimat la minimum un euro pe ora. Ceea ce inseamna ca cei care lucreaza in centru vor trebui sa plateasca intre 160 si 200 de euro pe luna, adica la fel ca rata lunara pentru o masina populara. „Am estimat tariful la un euro pe ora, dar el va fi stabilit dupa ce se vor incheia parteneriatele publice-private pentru construirea parcarilor. Pretul va reflecta costurile de realizare a unui loc de parcare “, ne-a explicat Gheorghe Udriste , directorul Directiei de Transport si Sistematizarea Circulatiei din cadrul PMB. Investitie de 27.000 de euro pe un loc Conform indicatorilor tehnico-economici, construirea unui singur astfel de loc de parcare va costa in medie 27.000 de euro. „O asemenea investitie se recupereaza in aproximativ 25 de ani. Avind in vedere ca o sa fie parteneriat public-privat, investitorii nu se vor arata interesati daca nu vor avea profit“, ne-a explicat Eugen Pirpiliu, seful Comisiei de Transport din Primaria Capitalei. Cei care isi vor parca masina intr-o parcare de suprafata vor scoate din buzunar mai putin de un euro, potrivit lui Eugen Pirpiliu, exemplu fiind parcarile de suprafata administrate de firma Dalli. Stationarea masinii timp de o ora costa intre 1,5 si 2 lei. Totodata, un abonament lunar costa intre 220 si 300 de lei. Cei care detin mai multe locuri de parcare au reducere de 20%. In prezent exista 3.000 de locuri administrate de firma Dalli, 300 de locuri de parcare aflate in zonele periferice ale Bucurestiului, care sint administrate de firma Prestari Servicii, si cele 1.300 de parcari aflate in domeniul privat al Primariei Capitalei. 14.000 de noi locuri de parcare Municipalitatea vrea sa construiasca 22 de parcari, dintre care 16 subterane, in zonele cele mai aglomerate din Capitala. Intre 2008 si 2010 vor fi terminate 14.000 de locuri de parcare. „Constructia acestor parcari va rezolva o parte din problema traficului. In prezent, pe majoritatea arterelor de circulatie cu patru benzi se folosesc doar doua, pe celelalte fiind parcate masini“, a explicat Adriean Videanu, primarul general al Capitalei. Parcarile subterane vor fi construite in parteneriat public-privat. Primaria ofera terenul, iar investitorul construieste parcarea din banii proprii. 10 milioane pe zi, pentru parcare ilegala Masinile parcate neregulamentar in centrul si pe arterele principale ale Capitalei vor fi ridicate, pentru recuperarea lor soferii urmind sa plateasca 1.000 de lei pentru o zi de depozitare. La aceasta taxa se adauga cheltuielile de ridicare si transport, plus o amenda, al carei cuantum urmeaza sa fie stabilit de catre municipalitate. Cei care isi vor parca masina ilegal in zonele periferice ale Bucurestiului vor scapa, la prima abatere, doar cu o amenda. Banii luati prin SMS Taxa de parcare va putea fi platita cu ajutorul unui SMS transmis prin telefonul mobil, in care vor fi specificate numarul de inmatriculare al masinii si durata de stationare. Sistemul ar putea fi aplicat incepind cu anul viitor, potrivit ministrului Comunicatiilor, Zsolt Nagy ( foto ). Taxa de parcare va fi inclusa in factura lunara a telefonului mobil. In plus, tot prin SMS, soferul va fi avertizat cu 5-10 minute inainte sa-i expire timpul de parcare. Ministrul a mentionat ca sistemul a fost introdus in mai multe tari europene, printre care Austria, Croatia, Slovenia si Ungaria, pe baza unui parteneriat public-privat intre autoritatile locale, operatorii de telefonie mobila si firmele care administreaza parcarile. In Romania, proiectul va fi aplicat, intr-o prima faza, in 20 de orase si va fi parteneriat public-privat. Cum parcam prin Europa Statele UE au gasit deja diferite solutii pentru problema parcajelor. In general, un loc de parcare in metropolele europene costa intre 1 si 3 euro/ora. Cetatea eterna, de pilda, are o problema, daca nu eterna, cu siguranta mare: fiecare nou primar vine cu proiectul lui in materie de parcaje. Zilele trecute, primarul Romei, Valter Veltroni, a prezentat Consiliului Local planul parcajelor din Roma pe perioada 2006-2008. Documentul prevede circa 25 de mii de noi locuri de parcare, impartite in 60 de parcaje. Primele cartiere in care vor incepe lucrarile vor fi cele care sufera cel mai mult din lipsa locurilor de parcare - Parioli si Prati. Planul cuprinde un evantai de solutii: stationarea prin rotatie nocturna si diurna sau pe perioada limitata, oferte de vinzare a terenurilor care se preteaza la utilizarea ca parcaje catre rezidenti. Nu lipsesc parcajele subterane, realizate prin finantarea pe proiect. In prezent, o ora de parcare publica este taxata cu un euro. In parcajele private, tarifele variaza, fiind de multe ori duble fata de cele publice. Transport cu metroul inclus in pret In Barcelona, majoritatea locurilor de parcare de pe marginea strazilor sint cu plata - taxa se achita la automate, in functie de durata stationarii, iar acestea elibereaza tichete, care au imprimata ora expirarii, si pe care soferul are obligatia sa le puna in mod vizibil pe parbriz, astfel incit sa poata fi verificate de agentii de trafic. Parcarea intr-un loc interzis duce la ridicarea masinii, pentru recuperarea careia contravenientul are de platit 150 de euro. Exista, de asemenea, locuri de parcare special amenajate - costul este de 2,25 euro/ora sau 15,50 euro pentru 24 de ore. Plaça de les Glories, in centrul orasului, ofera insa un serviciu de tipul „Park and Ride“ - contra sumei de 5,30 euro/zi poti beneficia de loc de parcare si transport nelimitat cu metroul. Pe marile bulevarde, cu mult noroc, gasesti insa si locuri unde parcarea este permisa si nu costa nimic. Plata parcarii prin SMS la Budapesta In zonele centrale din Budapesta, parcarea costa 240 de forinti ora, adica aproximativ un euro, in vreme ce in zonele periferice o ora costa numai 150 de forinti. In majoritatea parcajelor exista automate la care se fac platile, iar chitanta trebuie plasata la vedere pe parbriz. Agentii care supravegheaza platile fac fotografii masinilor care nu au aceste chitante si lasa pe parbriz un cec cu contravaloarea amenzii. Aceasta poate fi platita imediat la acelasi au-tomat. Mai recent, in unele locuri, taxa de parcare se poate plati si prin SMS. In Ungaria, se mai poate inca parca pe trotuar, dar numai acolo unde exista indicatoare care permit acest lucru. O serie de probleme au aparut in Budapesta din cauza ca parcarea este gestionata de trei companii care folosesc sisteme diferite. Una dintre dificultati este stabilirea tarifului de parcare pe o strada care se intinde in doua districte diferite si, in consecinta, este administrata de doua companii. Locuri gratis, dar lipsa La Paris, un loc in parcajele subterane costa intre doi si trei euro pe ora. Locurile de parcare de pe marginea drumurilor sint gratuite, dar zonele in care este permisa stationarea sint destul de putine si trebuie sa ai destul de mult noroc sau multa rabdare pentru a prinde un astfel de loc. Dincolo de Ocean In marile metropole americane, New York, Boston sau Washington, pretul unui loc de parcare ajunge la 25 de dolari pe ora. Numarul locurilor de parcare gratuite este destul de mare - sansele de a gasi unul liber sint insa minime. In multe cazuri, in parcajele neamenajate, de pe strada, unde locul costa cam un dolar/ora, exista o durata maxima de stationare - circa doua ore, pentru ca un autovehicul sa nu poata bloca locul pe o perioada indelungata. Cititi in portalul de afaceri Bloombiz.ro CEMI a lansat in Romania un vehicul de teren produs in China Firma cu capital mixt romano-italian Constructii Electronice si Mecanice Internationale (CEMI) a lansat pe piata romaneasca vehiculul de teren Martin Motors CEO, produs de compania chineza Shanghuan.
  •   2006-11-09
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Criteriile de alegere a unui laptop

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare