Stiinta & Tehnologie

Noi modele de la Samsung, din seria Ultra Edition II

Samsung şi-a completat seria Ultra Edition II prin prezentarea altor noi modele la congresul 3GSM de la Barcelona, respectiv SGH-U700, SGH-U600, SGH-U300, SGH-U100. Toate poartă aceeaşi amprentă a designului slim, U300 deosebindu-se doar prin faptul că face parte din categoria telefoanelor cu clapă.

Fiecare model este cel mai subţire telefon din categoria din care face parte, iar modelul U100, cu doar 5.9 mm grosime, este declarat ca fiind cel mai subţire telefon mobil de pe piaţă din acest moment. Un element inovator adus de Samsung este carcasa metalică de care dispun unele dintre noile modele, Samsung alegand acest material pentru a conferi noilor terminale din gama Ultra Edition II mai multă rezistenţă şi, totodată, un plus de design.

Bazandu-se pe succesul seriei Samsung ULTRA Edition, lansată anul trecut, "Samsung ULTRA Edition II reuneşte cele mai avansate tehnologii , designuri mobile revoluţionare şi funcţii multimedia necesare atat companiilor, cat şi utilizatorilor individuali, pentru a crea patru dintre cele mai elegante, mai puternice şi mai frumoase telefoane mobile din fiecare categorie de design".

Dimensiuni reduse, cu noi tehnologii

"Concentrarea noastră strategică asupra seriilor de produse de cea mai înaltă calitate va fi consolidată în acest an, prin introducerea pe piaţă a noilor ULTRA Edition II şi ULTRA Special", spune Geesung Choi, preşedinte & CEO al diviziei Samsung Telecommunications Network din cadrul Samsung Electronics.

"În plus, realizarea viziunii Samsung cu privire la viitoarele tehnologii mobile este în mod clar susţinută de demonstraţia noastră privind funcţionarea Mobile WiMAX, care plasează dispozitivele mobile convergente în centrul tuturor activităţilor de comunicare. În 2007 vom rămane fideli deciziei noastre de a răspunde cerinţelor utilizatorilor noştri, asigurandu-ne că producem dispozitive care îmbunătăţesc într-o şi mai mare măsură stilul lor de viaţă, fie la lucru, fie în timpul liber", a mai declarat acesta.

Seria ULTRA Edition II vine, pe langă designul inovator şi dimensiuni reduse, cu noi tehnologii ca: funcţia Samsung Optimized Power Usage Solution (OPUS) ce garantează performanţa mărită a autonomiei telefonului cu pană la 10% pe perioada convorbirilor şi o scădere a consumului de energie cu pană la 30%. Tehnologia Samsung Smart Surface Mounting (SSMT), iniţial dezvoltată pentru ULTRA Edition, a fost introdusă în seria ULTRA Edition II, reducand numărul de componente necesare, interferenţele şi nivelul de zgomot.

Noua serie ULTRA Edition II este şi o una destinată pasionaţilor multimedia. Fiecare model deţine funcţii de music player cu o calitate mult mai bună a sunetului, acestea fiind echipate cu amplificator digital creat de Bang & Olufsen; funcţii de cameră video de înaltă performanţă sau funcţii de vizualizare de documente de diferite tipuri.

SGH-U700 Ultra Edition 12.1

Primul terminal este un tri-band GSM 900/1800/1900MHz, UMTS 2100MHz şi este un slider surprinzător de subţire (16.4 mm) pentru un mobil cu tastatură QWERTY. Acesta reprezintă modelul 3G al gamei Ultra Edition II. Are dimensiuni de 102.5x50x12.1 mm, ecran de 2.2" (5.6 cm), cu o rezoluţie de 320x240 pixeli ce afişează pană la 256k culori. Camera principală este de 3.2 megapixeli, iar cea secundară este VGA. Memoria internă este de doar 20 MB, dar U700, spre deosebire de mai multe modele din această linie, are şi posibilitatea măririi memoriei interne cu ajutorul slotului pentru carduri microSD. Playerul audio si video nu lipseşte, la fel şi conectivităţile Bluetooth şi TV-out. Lansarea pe piaţă este preconizată pentru acest trimestru, preţul modelului nefiind însă cunoscut.

SGH-U600 Ultra Edition 10.9

Terminalul este cel mai subţire slider din lume avand numai 10.9 mm grosime şi este descendentul lui Samsung D900 (acesta are 12.9 mm grosime). Este echipat cu aceeaşi cameră video de 3.2 megapixeli ce poate realiza fotografii la o rezoluţie maximă de 2048x1536 pixeli, display QVGA de 2,2 inch, player de fişiere multimedia (MP3/AAC/eACC/WMA sau video), 60 MB de memorie internă şi slot pentru carduri microSD. Are Bluetooth şi oferă suport pentru GPRS şi EDGE şi este compatibil quad-band GSM. Culorile disponibile pentru acest model vor fi Sapphire Blue, Blue/Red, Silver/White, Gold/Black, iar preţul de achiziţie nu a fost încă anunţat de către Samsung.

SGH-U300 Ultra Edition 9.6

Acest model este puţin diferit faţă de celelalte modele din gama Ultra Edition II datorita design-ului clamshell, dar şi al aspectului său metalic. Este încastrat într-o carcasa metalică şi este un terminal GSM tri-band compatibil GPRS şi EDGE cu dimensiuni de 102.5x50x12.1 mm. Conferă o diversitate de tehnologii ca: funcţie TV-out, cameră video de 3 megapixeli ce realizează fotografii la o rezoluţie maximă de 2048x1536 pixeli, tehnologie Bluetooth şi memorie de 70MB care, din păcate, nu poate fi mărită cu ajutorul unui card de memorie, telefonul fiind lipsit de slotul de expansiune.

Ecranul principal este de 2.2" (5.6 cm), la 320x240 pixeli ce afişează maximum 256k culori, iar cel extern este un OLED alb negru cu rezoluţie de 96x16 pixeli. U300 poate reda muzică în formatele MP3/ACC/eAAC+/WMA/WMDRM şi fişiere video MPEG4/H.263. Culorile în care U300 va fi disponibil sunt Blue/Gold, Gray/Black, Silver, iar preţul acestuia nu a fost anunţat.

SGH-U100 Ultra Edition 5.9

Acest model detronează de pe poziţia de cel mai subţire telefon din lume tot un model de la Samsung, X820, a cărui grosime nu este mai mare de 6.9 mm. Acesta este un telefon tri-band GSM 900/1800/1900MHz, cu dimensiuni de 105.5x50x5.9 mm. Are un ecran de 1.93" (4.9 cm) cu rezoluţie de 220x176 pixeli ce afişează 256k culori, cameră video de 3 megapixeli, multiple moduri de conectivitate (Bluetooth, USB 2.0, EDGE, GPRS, TV-Out) şi aplicaţii ca Document Viewer, Bluetooth Printing, player mp3, aac, wma sau player video cu decodare mpeg4 şi H.264.

Interesantă este compatibilitatea lui U100 cu serviciile de mesagerie instantă, e-mail şi motor de cautare ale Yahoo!. Punctul slab este tot memoria internă de doar 70 MB fără optiuni de expansiune. Va fi comercializat în variantele de culori Blue/Violet, Gray/Black, Gold, iar preţul acestuia este deasemenea necunoscut încă.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Top

Cauta-ti perechea