Loganul la maturitate

În 16.000 de kilometri, nici nu l-am hărtănit, dar nici n-am trecut şinele de tramvai cu doi la oră. Cred că, una peste alta, Loganul Ambition de 1.6 MPI pe care l-am luat în toamna lui 2004 e mulţumit de mine, pentru că nici eu n-am mare lucru să-i reproşez. În primul rand – nu „i-a căzut” nimic. Prima şi singura revizie de pană acum (la 10.000, cand maşina a împlinit un an) a fost o simplă formalitate şi a costat vreo două milioane cu tot cu „mulţumesc, băieţi”: i-au schimbat doar uleiul şi filtrul. De atunci, Loganul n-a mai văzut faţă de mecanic iar eu n-am deschis capota motorului decat ca să umplu stropitoarea de parbriz . Porneşte fără fiţe pe orice vreme, nu-i croncăne nimic pe la roţi- pivoţi şi nici nu-i zdrăngăne ceva prin uşi sau prin bord, cand ţopăie pe piatră cubică. În schimb, motorul e puţin cam zgomotos la peste 110, dar problema se poate regla din radio-CD. Şi pentru că l-am băgat în seamă, CD player-ul a înghiţit de vreo două ori discul şi nu i-a dat drumul decat după lungi insistenţe ale tastei eject. Cred că nimeni nu-şi ia Logan ca să-l lipească de scaun, dar o observaţie trebuie făcută: aerul condiţionat ia evident din puterea motorului. Şi din rezervorul de benzină, normal. Consumul de vară, în oraş, e de 10.6 litri la sută, cu butonul A.C. tot timpul apăsat. A doua observaţie importantă e legată de tablă-vopsea. Nu parchez portieră în portieră şi totuşi am impresia că orice uşă deschisă din vecini lasă o urmă pe maşina mea. Aşa, o mică „înfundătură”. Şi orice sacoşă care mangaie Loganul– o zgarietură fin ă. O observaţie legată şi de culoarea tapiţeriei: preferam ceva mai puţin pretenţios decat griul deschis, mai ales că nu-mi plac husele. Şi ar mai fi ceva care se întamplă tot în parcare. Nu uita unde îţi pui Loganul: în zonele aglomerate, gen hipermarket , sunt întotdeauna cateva gemene cu al tău. Cand scoţi telecomanda şi nu se deschide, nu insista. Caută-ţi maşina după numărul de înmatriculare.