Stiinta & Tehnologie

LG KF900 Prada Review

Terminalul LG KF900 Prada a fost anuntat oficial in luna octombrie a anului 2008 si lansat o luna mai tarziu, in decembrie. Modelul este urmasul telefonului LG KE850 Prada.

Denumit si LG Prada II , terminalul vine cu o serie de imbunatatiri printre care se numara, tastatura QWERTY completa, camera foto mai performanta sau o conectivitate mai buna.

Caracteristicile lui Prada II

LG KF900 Prada este un telefon fashion, dar care are si inclinatii serioase de terminal multimedia. Printre atuurile telefonului pot fi enumarate tastatura QWERTY completa, conectivitatea si ecranul tacil. Asemenea lui LG Renoir, acest model vine cu aceeasi interfata de utilizator. Nici acestui model nu ii lipseste accelerometrul si senzorii de auto-rotire. Terminalul este un slider care masoara 104,5 x 54 x 16,8 mm si cantareste 130 de grame. Chiar daca este destul de compact si chiar daca isi poarta emblema de telefon "fashion", design-ul lui Prada nu este cel mai reusit. Partea frontala este identica cu cea a modelului anterior KE850. Carcasa telefonului este confectionata din plastic lucios care este tinta amprentelor.

Asemenea modelului mai vechi, noul Prada si-a pastrat ecranul de 3 inch, sensibil la atingere, cu rezolutie 240 x 400 px si suport pentru 265.000 de culori. Deasupra ecranului gasim difuzorul telefonului, senzorul de lumina si camera secundara VGA pentru videoconferinte . Sub ecran se afla D-Pad-ul format din trei butoate fizice. Prima este tasta de apelare, in mijloc ce-a de Cancel (C) si urmatoarea de terminare/respingere apel. In cazul lui KF900 Prada, laturile terminalului sunt destul de incarcate.

Pe latura stanga gasim tastele volum, iar pe latura superioara, slotul pentru atasare periferice (casti audio, cablu USB si incarcator). Latura dreapta este cea mai incarcata. Aici gasim slotul cardului microSD, tasta de blocare ecran, cea de shortcut pentru aplicatiile favorite si cea dedicata camerei foto. Latura inferiora este curata, avand un singur orificiu care este de fapt microfonul telefonului. LG Prada II nu are stylus. Spatele telefonului este ocupat doar de camera foto de 5 MP care are autofocus si flash LED, Ca si partea frontala, capacul lui Prada II este lucios si confectionat din plastic care pastreaza amprente.

Glisat, telefonul are o tastatura QWERTY completa lucru care nu poate decat sa bucure fanii. Tastele sunt bine delimitate si chiar destul de mari. Utilizarea tastaturii se face usor si pentru ca Prada II nu este un telefon robust si este tinut usor in mana.

Tot aici trebuie mentionata si bateria care se afla sub capacul lucios. LG KF900 Prada este alimentat de o baterie standard Litiu-Ion cu o capacitate de 950 mAh, care in mod teoretic rezista in modul stand-by pana la 400 de ore si pana la trei ore de convorbiri.

Meniul lui LG Prada II

Chiar daca seamana cu un smartphone, Prada II nu ruleaza nici un sistem de operare. Terminalul are o memorie interna de 60 MB, dar pentru ca are slot pentru cardul microSD, utilizatorul poate sa faca upgrade pana la 16 GB. In mod stand-by, ecranul lui LG Prada II afiseaza orizontal, in partea de jos a ecranului o bara pe care sunt asezate diferite shortcut-uri (patru in total). Aceste "scurtaturi" corespund tastaturii virtuale de telefon, agendei (contacte), mesageriei si meniului principal.

Meniul lui Prada II este ceva mai aparte. Nu mai avem de-a face cu modelul standard de icoane afisate pe trei coloane si patru randuri. Odata accesat meniul principal, gasesti icoanele afisate pe patru randuri si doua coloane, toate grupate in functie de categoria din care fac parte. Totodata, aceste categorii se acceseaza din cele patru meniuri aflate in partea dreapta a ecranului: Communicate, Entertainment, Utilities si Settings. Acest gen de meniu a fost intalnit si in cazul lui LG Renoir.
 
SMS si e-mail cu Prada II

LG KF900 Prada suporta mesaja SMS, MMS si e-mail. Mesajele SMS si MMS sunt stocate intr-o casuta postala, pe cand e-mail-urile detin un inbox separat. Serviciul de mesagerie e-mail suporta protocoalele standard POP3 si IMAP4.

Atunci cand utilizatorul trimite mesaje, are posibilitatea sa o faca din tastatura standard alfanumerica, dar virtuala. Dar in clipa cand telefonul este inclinat sau rotit pe orizontala, tastatura va deveni una completa QWERTY. Daca nu esti obisnuit cu tastaturile virtuale, primele mesaje trimise in acest fel iti vor lua mai mult timp decat anticipezi.

Totusi, ecranul lui Prada II are reactie haptica buna, iar atunci cand tastele sunt apasate, utilizatorul va avea ca raspuns o vibratie din partea telefonului. Totodata, daca acesta nu este multumit cu atat, poate sa activeze raspunsul sonor la apasarea tastelor. Totusi, tinand cont de tastatura QWERTY completa fizica, tastarea mesajelor cu cea virtuala este o pierdere de vreme.

Playerul muzical a lui Prada II


Din pacate Prada II nu reuseste sa impresioneze la acest capitol. Daca doresti un sunet mai bun, poti incerca sa atasezi castile din dotare, dar nici atunci nu veai avea parte de o redare satisfacatoare mai ales daca iti place sa asculti muzica. Pe de alta parte Prada II nu este un telefon dedicat muzical, nici macar unul multimedia, iar acest aspect poate fi totusi trecut cu vederea.

Castile lui Prada II nu sunt pentru toata lumea. Cei cu urechi mici e posibil sa nu reuseasca sa le fixeze si la un moment dat pot da dureri de urechi si chiar cap. Tot aici ne lovim de inca o problema, aceea ca nu exista un transformator cu mufa de 3,5 mm, aceste casti avand doar mufa proprietare LG. Totusi, pe firul castilor de afla handsfree-ul, acest fiind de fapt scopul principal al castilor.

Daca te-ai saturat de muzica stocata pe cei eventuali 16 GB de memorie poti incerca radio-ul FM. Bineinteles ca ai nevoie de casti atasate, pentru ca acestea, ca in cazul altor telefoane, devin antena. Prima data cand dai drumul radio-ului acesta va scana automat dupa un post radio. Bineinteles ca ai posibilitatea de setare manuala. Totodata acest telefon iti va indica pe ecran si postul de radio selectat.

Galerie si camera foto/video

Camera foto de care dispune LG KF900 Prada este de 5 MP si are lentile Schneider-Kreuznach. Modelul poate sa capteze imagini la o rezolutie maxima de 2592 x 1944 px. In plus, obiectivul foto dispune si de autofocus si flash LED. Calitatea pozelor este chiar buna, iar zgomotul de imagine este tinut sub control destul de bine. Mai mult, autofocusul isi face treaba foarte bine. Imaginile cele mai bune se vor capta in lumina naturala.

Este de mentionat faptul ca lentila de plastic care protejeaza obiectivul camerei se poate murdari usor sau pastreaza amprentele. Inainte de a capta o imagine, asigura-te ca lentila este curata pentru a evita surprize la sfarsit. Camera foto mai dispune de zoom digital 2x, functii white balance, luminozitate, self-timer si efecte de culoare sepia sau negative.

Galeria foto poate fi navighata prin simpla gesticulere cu degetul pe ecran in sus sau jos. Din pacate aceasta actiune nu este intodeauna cea mai precisa, dar cu putin exercitiu utilizatorul se obisnuieste. Obiectivul foto mai este in stare sa faca si capturi video. Rezolutia maxima de capturi video este 720 x 480 la 30 fps si filmul va fi salvat in format MP4. Partea buna este faptul ca terminalul vine cu suport pentru formate video DivX.

Conectivitate

Asa cum am mentionat si la inceputul review-ului, telefonul se poate mandri cu gama variata de conectivitate pe care o are. LG KF900 Prada are GPRS clasa 10 cu viteze de download cuprinse intre 32 - 48 kbps, EDGE tot clasa 10 cu viteze de download de 236,8 kbps, 3G cu HSDPA (7,2 Mbps), Wi-Fi 802.11 b/g si Bluetooth versiunea 2.1 cu A2DP.

Navigarea pe internet se face usor, pentru ca LG KF900 Prada dispune atat de browser-ul WAP 2.0 cu suport xHTML si HTML. In plus, ai posibilitatea de zoom pentru citirea textelor mult mai usor. Transferul de date se face si el foarte usor, atat prin Bluetooth cat si prin USB.

Pentru a nu instala driverele de la pachet, utilizatorul poate alege optiunea Disk Drive care il va face pe LG KF900 Prada un dispozitiv de stocare de date, iar PC-ul il va vedea ca atare. Asa ai posibilitatea sa stochezi muzica, poze filme si ce mai ai nevoie pe telefon. Acest mod este posibil numai data telefonul are inserat un card de memorie.

Ultimul cuvant

Asa cum era de astept, LG KF900 Prada reuseste sa impresioneze si sa isi pastreze un loc fruntas in clasamentul telefoanelor fashion. Primeste puncte pentru tastatura QWERTY completa care este foarte usor de folosit, performantele camerei foto si pentru conectivitate. Este depunctat insa la partea audio -  difuzoarele externe slabe, casti care nu pot fi inlocuite, dar si de faptul ca aspectul terminalului nu este pe atat de "fashion". Telefonul va fi pe placul celor care prefera terminalele ceva mai conservatoare, dar fara un sistem de operare.

Galerie foto LG KF900 Prada

Galerie foto cu imagini captate de LG KG900 Prada

Test video realizat cu LG KF900 Prada

  •   2009-05-15
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din stiinta-tehnologie

Sfatul expertului


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu: Sfaturi financiare pentru toti membrii familiei, de la mic la mare

Expertul Acasa.ro, Cosmina Marinescu, consilier financiar

Pune o intrebare